Fostul premier Viorica Dăncilă a dezvăluit că ea a fost cea care a semnat pentru nominalizarea lui Mircea Geoană pentru funcția de secretar general adjunct al NATO. Dăncișă a subliniat că România risca să piardă această poziție strategică dacă nu ar fi făcut această nominalizare.
Cine l-a trimis pe Geoană la NATO? Fost premier: „Știu că este un profesionist, România putea să piardă postul”
Decizia de a-l nominaliza pe Mircea Geoană pentru funcția de secretar general adjunct al NATO a fost una strategică și necesară, potrivit fostului premier Viorica Dăncilă, asigurând astfel păstrarea acestui post crucial pentru România.
Fostul prim-ministru al României, Viorica Dăncilă a explicat contextul în care s-a făcut nominalizarea lui Mircea Geoană pentru funcția de secretar general adjunct al NATO.
„Am semnat pentru numirea domnului Geoană pentru că în acel moment, dacă nu îl nominalizam pe domnul Geoană, și l-am nominalizat pentru că știu că este un profesionist, România putea să piardă postul.”, a explicat Viorica Dăncilă, la Antena3.
Dăncilă: Nominalizarea a fost aprobată de președintele Klaus Iohannis
Fostul premier a precizat că nominalizarea a venit din partea prim-ministrului și a fost ulterior aprobată de președintele Klaus Iohannis.
„Mi-a explicat, am luat toate detaliile necesare, puteam pierde această funcție dacă nu mergeam cu o persoană agreată de SUA. A spus că sunt state care își vor susține candidatul pentru funcția de secretar general NATO, că dânsul are această șansă și are susținere ca să poată să ocupe funcția”, a declarat Viorica Dăncilă.
Mircea Geoană: „Eu am câștigat poziția de la NATO pe persoană fizică”
Mircea Geoană a afirmat că a obținut poziția de la NATO pe propriile merite. „Eu am câștigat poziția de la NATO pe nume propriu, pe persoană fizică pentru că sunt foarte bun la ceea ce fac și pentru că lumea mă apreciază, că nu-ți dă job-ul de pomană”, a declarat Geoană, la Digi24.
Cu toate disputele politice din momentul actual, nominalizarea lui Mircea Geoană pentru funcția de secretar general adjunct al NATO este o realizare semnificativă pentru România, oferind țării un rol important în structurile internaționale de securitate.