Cosmin Cernat a pus o condiție specială producătorilor show-ului “Insula de 1 milion”, filmat în Dominicană, atunci când a acceptat să fie prezentator. Așa cum s-a întâmplat și în cazul altor producții Kanal D prezentate de el, Cosmin Cernat nu va pleca singur în Republica Dominicană.
Recent, Cosmin Cernat a oferit detalii despre show-ul „Insula de 1 milion”, ce va fi difuzat în curând la Kanal D și care este filmat în Republica Dominicană. Astfel, prezentatorul a spus că îl vor însoți în însorita Republica Dominicană soția sa, Mădălina, și Matei, fiul ei din căsnicia anterioară.
Cosmin Cernat are două fete, Maya și Ayana, în vârstă de 14, respectiv, 20 de ani, dintr-o căsnicie anterioară. Iar soția lui actuală are un fiu, Matei, în vârstă de 18 ani.
„Merg în Republica Dominicană cu Matei și Mădălina. Matei are 19 ani. A spus că de abia așteaptă să plecăm și că e fericit că ne întoarcem acolo. Când am ajuns prima dată în Republica Dominicană, pentru „Exatlon”, pe Matei și pe Ayana i-am înscris la școală online, în Canada, și el acum termină această școală în regim online”, a povestit Cosmin Cernat.
Citeste si: Se mărită Lidia Buble cu milionarul Horațiu Nicolau?
Cu ce gânduri pleacă pe “Insula de 1 milion” Cosmin Cernat
Cosmin Cernat se pregătește intens pentru super show-ul „Insula de 1 milion”, care promite să fie cel mai amplu experiment social televizat, la Kanal D. „Mă bucur că o să mă duc acolo (n.r. – Republica Dominicană) și o să mai prezint încă un format de televiziune care va face istorie.
În curând, la Kanal D, vă aștept la “Insula de 1 milion”; sunt același Cosmin Cernat, un pic mai cărunt, dar la fel de nerăbdător să ne reîntâlnim! (…)
Vom avea în acest show concurenți care au 20 de ani, dar și concurenți care au peste 60 de ani, este un show pentru toată lumea; cu toții au o șansă. Mentalul, rezistența, inteligența socială și cea emoțională vor conta cel mai mult în acest show”, a mai dezvăluit prezentatorul.
Cosmin Cernat nu pleacă departe de casă fără familia lui
În anul 2018, Cosmin Cernat a devenit gazda show-ului Exatlon, filmat pe plajele din Republica Dominicană. În ciuda acestor proiecte departe de casă, Cosmin Cernat, familist convins, nu a plecat singur, iar soția și copiii i-au fost alături.
„Familia e cu mine și a contat enorm că au fost alături de mine în acest proiect. Se bucură enorm de fiecare zi pe care ne-a dat-o Dumnezeu. E o bucurie pentru noi toți să fim împreună. E un lucru foarte important, la care eu am ținut tot timpul: să fim împreună și, într-o lume nebună, în care nu e timp mai de nimic. Să avem familia alături„, povestea Cosmin Cernat după primul an petrecut în Republica Dominicană, în 2019.
Citește și: Gigi Becali, bunic pentru a treia oară! Ce sex va avea copilul Teodorei Becali
Atât el, cât și familia lui, au îndrăgit atât de tare peisajele din Republica Dominicană, încât au rămas împreună acolo, chiar și în pauzele dintre sezoane.
„Am învăţat că orice plan e mai bun decât niciun plan. Dar pe mine viaţa m-a dus o dată la capătul lumii, în Canada, de acolo m-a dus în Republica Dominicană. Apoi m-a readus în România. Există un drum al fiecăruria, o cale, apropo de numele fetei mele cel mari. Ea se numeşte Ayana („a-ţi urma calea în viaţă, drumul”) și atunci e greu de prevăzut. Sunt multe variabile în viaţa noastră”, mai declara Cosmin Cernat.

Despre ce este vorba în emisiunea „Insula de 1 milion” de la Kanal D
În cadrul reality-ului de aventură „Insula de 1 milion”, ce va fi difuzat în curând la Kanal D, 50 de participanţi se vor angaja într-o competiţie individuală pentru a-şi realiza cele mai îndrăzneţe visuri.
Oportunitatea de a se îmbogăți „peste noapte” îi aşteaptă pe aceştia, condiţia fiind depăşirea tuturor obstacolelor întâlnite şi obținerea unui număr cât mai mare de brăţări de pe “Insula de 1 milion”.
Citește și: Oana Zăvoranu, la tribunal cu medicul Bogdan Furtună pe care l-ar fi șantajat
La începutul competiţiei, fiecare concurent va primi o brăţară cu o valoare de 20.000 de lei, cele 50 de astfel de brăţări având o valoare totală de 1.000.000 de lei și reprezentând miza uriașă a competiției.
Scopul participanţilor este de a aduna cât mai multe brăţări pe parcursul competiţiei, fie prin câştigarea lor în diverse probe, fie prin moştenirea lor de la cei care părăsesc concursul. În această luptă, abilităţile sociale ale concurenţilor şi modul în care reuşesc să câştige încrederea celorlalţi vor fi decisive. Formarea alianţelor şi cultivarea prieteniei se dovedesc a fi cele mai puternice instrumente pentru a triumfă în acest concurs unic, „Insula de 1 milion”.