Sebastian Stan este singurul român care a primit un Glob de Aur și mama lui este “de vină” pentru asta. În discursul de acceptare a premiului, actorul american de origine română le-a mulțumit oamenilor din echipa sa și cea a filmului, dar și părinților săi și a încheiat alocuțiunea spunând în limba română “România, te iubesc”.
Cine este mama lui Sebastian Stan și cum a ajuns în America
Sebastian Stan s-a născut în România, la Constanța, în 1982, și a emigrat alături de mama sa, profesoara de pian Georgeta Orlovschi, în Viena, pe când avea doar opt ani.
La zece ani, Sebastian Stan a jucat primul său rol, într-un film numit „71 Fragments of a Chronology of Chance’, regizat de Michael Haneke, iar patru ani mai târziu, el și mama lui s-au mutat în New York, unde s-a recăsătorit cu Anthony Fruhauf.
Georgeta Orlovschi, mama actorului Sebastian Stan, a fost o prezență constantă și un sprijin important în viața acestuia.
„Acest premiu este pentru mama mea, care a plecat din România în căutarea unei vieți mai bune și care mi-a dat totul, și pentru tata meu vitreg, Tony, care a acceptat o mamă singură cu un copil mare. Îți mulțumesc ca ai fost un bărbat adevărat’, a spus proaspătul laureat cu un Glob de Aur.
Părinții lui Sebastian au divorțat când el avea 2 ani
Părinții lui Sebastian Stan au divorțat în anul 1984, când el avea doar doi ani, iar copilăria sa a fost modelată de deciziile curajoase ale mamei sale.
„Când e vorba de supraviețuirea ta, ești capabil să te adaptezi foarte repede. Dar eu nu am avut de ales. Mama mi-a spus: mâine plecăm în America. (…) Când ești copil, tot ce vrei e să te simți în siguranță. De multe ori nu m-am simțit în siguranță. Țin minte că eram copil și mama mi-a spus plecăm definitiv și nu ne mai întoarcem. Am plâns. Am fost terifiat, nu înțelegeam ce se întâmplă, deși s-a dovedit a fi cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat”, a povestit actorul la un moment dat.
De-a lungul timpului, Sebastian a povestit despre greutățile adaptării în străinătate și despre momentele dificile prin care a trecut, mărturisind că plângea frecvent în acea perioadă.
Sebastian Stan a avut tot timpul o relație apropiată și cu tatăl vitreg.
„Părinții mei mi-au transmis o idee adânc înrădăcinată în mentalul generației lor, și anume ideea de a fi liber să-ți urmărești obiectivele. Statele Unite au devenit locul în care puteam încerca orice. (…) De aceea, m-au și încurajat să fiu actor, pentru că știau că este ceva ce pot obține mult mai ușor aici”, spunea actorul, citat de Libertatea.
Citiți și: Povestea lui Sebastian Stan, actorul român care a cucerit Ursul de Argint la Berlin
Sebastian Stan are în palmares 55 de filme și seriale
La zece ani, Sebastian Stan a jucat primul său rol, într-un film numit „71 Fragments of a Chronology of Chance’, regizat de Michael Haneke, iar patru ani mai târziu, el și mama lui s-au mutat în New York.
Actorul s-a remarcat în trecut în seriale TV precum „Kings’ şi „Once Upon a Time’, dar şi în filme Marvel din seria „Avengers’, precum „Captain America: The Winter Soldier’, „Captain America: Civil War’, „Avengers: Infinity War’ şi „Avengers: Endgame’.
În 2022, Sebastian Stan a devenit celebru pentru rolul fostului toboșar al trupei Motley Crue, Tommy Lee, în mini-seria „Pam & Tommy’ dedicată căsniciei zbuciumate a rockerului alături de celebra Pamela Anderson. Rolul i-a adus nominalizări la Premiile Emmy, Premiile Criticilor American de Film și Globurile de Aur.
Printre cele mai recente roluri ale sale se numără cele din filmele „The Devil All the Time’ şi „Dumb Money’.
În luna februarie 2024, Sebastian Stan a fost recompensat la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin cu Ursul de Argint pentru cel mai bun actor în rol principal datorită interpretării sale din lungmetrajul „A Different Man’. „Pentru un băieţel din România, acest lucru înseamnă foarte mult, aşa că vă mulţumesc’, a declarat anul trecut Sebastian Stan pe scena Berlinalei.
Sebastian Stan a intrat în istorie la Globurile de Aur 2025, devenind primul actor român care câștigă prestigiosul trofeu. Discursul său emoționant a fost o celebrare a originilor sale: „Pentru un băiețel din România, acest lucru înseamnă enorm. Sunt și român, și american, iar acest premiu este dovada că visele devin realitate.”
Astăzi, Sebastian Stan are în palmares 55 de filme și seriale, zeci de premii și o carieră ce continuă să evolueze.
„Aaron Schimberg și Adam Pearson, aș fi vrut să fiți aici. Împărtășesc asta cu voi. Vă mulțumesc pentru încrederea voastră. Ignoranța și disconfortul nostru cu privire la handicap și desfigurare trebuie să înceteze acum. Trebuie să o normalizăm și să continuăm să ne expunem (și pe copiii noștri) la ea. Să încurajăm acceptarea. Un mod în care putem face asta este să continuăm să susținem poveștile care sunt incluzive. Acesta nu a fost un film ușor de făcut. Nici „The Apprentice”, celălalt film din care am avut norocul să fac parte și în care sunt mândru să joc. Acestea sunt subiecte dificile, dar aceste filme sunt reale și sunt necesare. Nu ne putem teme și nu putem privi în altă parte”, a spus Sebastian Stan.
Citește și: Cum s-a pregătit Sebastian Stan pentru rolul lui Trump, în “The Apprentice”