Un bărbat a fost găsit mort astăzi, în propria mașină, în parcarea unui hypermarket din Voluntari. Bărbatul era dat dispărut încă de ieri de soția lui, însă nimeni nu a luat un calcul un astfel de deznodământ.
Cine este bărbatul găsit mort în mașină, în parcarea din Voluntari
În vârstă de 42 de ani, bărbatul găsit mort în mașină, în parcarea din Voluntari, era om de afaceri și conducea un lanţ de magazine cu produse cosmetice. Familia îl căuta disperată de ieri. Omul de afaceri nu era cunoscut cu probleme psihice și nu mai plecase de acasă în asemenea fel.
Astăzi, Andrei B. a fost găsit mort astăzi în maşina lui, cu mai multe tăieturi pe mâini, dar și în zona abdomenului. Lângă omul de afaceri mort, poliţiştii au văzut un cuţit – arma care i-a adus moartea. Îl cumpărase ieri de la magazinului în parcarea căruia a fost găsit.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, victima se numește Andrei B., era un economist originar din Bacău, născut în 1983. Acesta era divorțat de soția sa, împreună cu care avea un copil.
“Ca urmare a verificărilor efectuate, a fost deschis dosar de urmărire penală, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a declarat Andreea Balaș, purtător de cuvânt IPJ Ilfov.
Supermarketul unde a avut loc descoperirea groaznică este situat în nordul Bucureștiului, în zona Pipera. Pentru a pătrunde în autoturismul respectiv, polițiștii au spart geamul din spate al mașinii.
Crimă sau sinucidere?
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul bărbatului găsit decedat într-o mașină aflată în parcarea unei firme din Voluntari, județul Ilfov.
Potrivit IPJ Ilfov, în cauză, ca urmare a verificărilor efectuate, a fost deschis dosar de urmărire penală, in care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmărirea penală fiind efectuată sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.
„În cauză, ca urmare a verificărilor efectuate, a fost deschis dosar de urmărire penală, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmărirea penală fiind efectuată sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Ilfov, prin intermediul unui comunicat.
În lipsa unui bilet de adio, procurorii iau în calcul și crima, nu doar varianta unei sinucideri.