Moș Ajun, fratele lui Crăciun, este celebrat pe 24 decembrie. Tradiția populară are o poveste memorabilă legată de acest moș „special” – Moș Ajun.
Conform credinței populare, Maica Domnului, fiind cuprinsă de durerile Facerii, cere adăpost lui Moș Ajun. Motivând că este om sărac, o refuză, dar o îndrumă spre fratele său, mai mare și mai bogat, Moș Crăciun.
Se spune că acesta era un om rău, în schimb soția lui, Crăciuneasa, femeie miloasă și bună la suflet, le-a oferit adăpost, dar fiindu-i frică de mânia lui Crăciun a ascuns-o în grajdul pentru animale. Crăciun, aflând cele petrecute s-a mâniat și a tăiat mâinile soției sale. Atunci Fecioara Maria a făcut o minune și i-a pus brațele Crăciunesei la loc. Această întâmplare a dus la transformarea lui Crăciun într-un om blajin și plin de milă.
Tradiții de Moș Ajun – Ajunul Crăciunului
Ajunul Crăciunului – seara de 24 decembrie – deschide șirul sărbătorilor de iarnă, care se desfășoară pe parcursul a 12 zile și se încheie în ajunul Bobotezei (6 ianuarie).
Tradițiile de Moș Ajun (Ajunul Crăciunului, 24 decembrie) se axează pe belșug, curățenie ritualică și ritualuri magice pentru un an rodnic: gospodarii adună obiectele împrumutate, se aruncă funinginea din coșuri pentru a atrage recolte bogate, se oferă colaci și colindătorilor li se dau mere, covrigi, iar seara se merg cu colinda, bucurând casele, în timp ce se pregătește ospățul de Crăciun, un moment magic când cerul se deschide, spune folclorul.
În unele părți ale țării se crede că vin și sufletele morților să petreacă laolaltă cu cei vii. Ca atare, pe masă se pune mâncare și pentru „cei de dincolo”: colaci, turte și cozonaci. Copiii umblă cu Moș Ajunul (Refrenul „Ne dați ori nu ne dați” al unuia dintre cele mai frumoase colinde ale românilor) și primesc mai ales nuci și covrigi. E bine să se împartă bucate, atât în numele morților, cât și ca semn de belșug, fiind, prin excelență timpul darurilor.
Tot în unele zone ale țării se crede că zgârciții încasează pedepse de la Moșul (cele mai grele fiind ale acelora care nu-i primesc pe colindători în noaptea mare a lui Ajun). Dăruitul de bani nu făcea pe vremuri parte din tradiție, potrivit etnologilor.

Colindătorii încep să cânte din Ajun. Foto: Ziarul Lumina
Bradul se împodobește de Moș Ajun – Ajunul Crăciunului
Nu în ultimul rând, colindul de Moș Ajun datează din vremuri străbune și creștine, fiind cel mai vechi mesaj dus de copii, despre vestea Nașterii Pruncului Iisus. Din punct de vedere etimologic, cuvântul colind deriva din latinescul colo-colare, care înseamnă „ceea ce trebuie respectat, cinstit”. Se mai spiune și că acest termen provine de la latinescul „calendae”, care vine din „calare” (chemare).
Potrivit tradiţiei, bradul se împodobeşte în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. Nu contează cu ce anume îl decoraţi sau în ce culori, important este să puneţi în vârf un înger sau o stea, ce reprezintă îngerii, respectiv steaua de la Betleem.
În popor se spune că Ajunul Crăciunului presupune un post aspru. E indicat chiar să se ajuneze până se ivește prima stea de seară, care amintește de steaua observată de magii de la Răsărit. În Noaptea Sfântă a Nașterii lui Hristos s-au deschis cerurile și Duhul Sfânt a coborât deasupra Fiului lui Dumnezeu, luminând grajdul în care domnea întunericul. Crăciunul, marcat la 25 decembrie, fiind astfel o sărbătoare sfântă, care aduce lumină în sufletele oamenilor.









Toate aceste entitati traiesc printre noi, dintotdeauna si nu sunt nici binevoitoare, dar nici rauvoitoare, neaparat. Important este sa nu crezi in ele si sa ai un scut de aparare in caz *de. Intrebarile, incarcate de energie, care ii fac sa dispara sunt: „cine esti?” „ce vrei?”. Ei nu poti minti, doar manipula. Intrebarile directe ii descompun. Imi amintesc de Arsenie Boca, care, la un moment fiind latrat de caini, a comandat cu voce hotarata, dar fara patima sau furie: „taci, ma!”. Cainii s-au oprit imediat din latrat. Animalele, sunt „vase” usor de de folosit de alte entitati, pentru ca nu au constiinta. Ele simt vibratia si lumina noastra, a oamenilor. Animalele vin langa noi, cand simt suferinta si disperarea noastra. Si ne VINDECA.
https://www.imdb.com/video/vi1764602649/?playlistId=tt3850590&ref_=tt_ov_ov_vi
🤪🤣🤣