ROM-3, al doilea satelit românesc construit de elevi, a ajuns pe orbită şi este operaţional. Echipa Romspace care a dus la capăt misiunea ROM-3 este compusă din elevii Filip Buşcu, David Ghiberdic, Alex Unteşu, Alesia Unteşu şi Alex Peticaru de la Liceul Internaţional de Informatică, cu participarea extraordinară a lui Alex Luchianov, deja student bursier la Massachusetts Institute of Technology, SUA.
Racheta Falcon 9 a decolat de la baza Vandenberg a companiei SpaceX pe 11 noiembrie, ora 23.35, după trei amânări succesive ale zborului. Capsula care conţinea 35 de sateliţi a ajuns la altitudinea de depunere a încărcăturii în 9 minute. La ora 00.45 a început să planteze sateliţii pe orbitele lor, în ordinea mărimii şi importanţei, la intervale de timp bine stabilite şi în punctele specifice fiecărei misiuni, se arată într-un comunicat.
ROM-3 şi-a aşteptat rândul în deployer timp de 72 de ore, la temperaturi variind de la plus 40 până la minus 80 de grade Celsius. Exista o îngrijorare legată de capacitatea bateriilor de a face faţă unui timp mai îndelungat, în cazul în care deployer-ul nu s-ar fi deschis la prima încercare. Iar deployer-ul nu s-a deschis la prima încercare. Ceva nu a funcţionat cum trebuie la mecanismul lansatorului Alba Orbital şi ROM-3 a rămas blocat înăuntru, alături de ceilalţi 34 de sateliţi.
Conform comunicatului, din acel moment, echipa de la sol a calculat în permanenţă potenţialul bateriei, care înfrunta gerul cosmic peste limita de proiectare. Cu cât se lungea şederea în lansator, fără posibilitatea de a încărca bateria prin panouri solare, cu atât satelitul risca să devină deşeu cosmic.
Filip, David, cei trei Alex şi Alesia şi-au pus însă speranţele în supradimensionarea bateriei şi în precizia calculelor.
Luni, 28 noiembrie, la ora 11.25, Alba Orbital a făcut a doua încercare de a deschide lansatorul şi a reuşit. ROM-3 a fost lansat pe orbită şi în acest moment este operaţional. A transmis deja pachetul de date de identificare. După câteva zile pe care le va folosi pentru a-şi regenera energia cu ajutorul energiei solare, satelitul va începe să transmită conform misiunii.
În prezent, ROM-3 se deplasează cu o viteză de 27.500 km pe oră, la o altitudine de 540 km şi înconjoară planeta o dată la o oră şi jumătate. Traversează teritoriul României de două ori pe zi. Datele transmise de el pe frecvenţa 436.235 MHz vor fi recepţionate de reţeaua mondială a radioamatorilor şi prelucrate de echipa Romspace. ROM-3 (alintat Space Starling) are misiuni de observare a Pământului, măsurare a parametrilor proprii, măsurare a magnetismului terestru şi a nivelului de radiaţii cosmice care lovesc atmosfera.
„ROM-3 a înfruntat cu succes gerul cosmic, a depăşit momentul dificil din lansator, iar acum avem pe orbită un al doilea satelit, mai mare şi mai performant ca primul. Avem, de fapt, un microlaborator în care testăm tehnologiile viitoarelor noastre misiuni spaţiale”, a declarat Filip, şeful echipei Romspace de la Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti, potrivit comunicatului de presă.
„Ceea ce reuşesc aceşti copii e remarcabil. Îmi dă speranţe pentru viitorul acestei ţări. Vin din urmă generaţii puternice, inteligente, inovative, performante. E datoria noastră, a adulţilor, să găsim căi de a-i păstra sau măcar de a-i întoarce în ţară”, a declarat, la rândul său, Dragoş Damian, CEO Terapia, companie care a sponsorizat proiectul ROM-3.
Satelitul românesca fost dezvoltat în parteneriat cu ingineri sau cu membri ai marilor agenții de aerospațiale
Elevii de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică București se pregătesc să lanseze un alt satelit românesc, ROM-3. Elevii privesc cu încredere spre viitor și au planuri mari să ducă tehnologia la un alt nivel.
Proiectul a fost dezbătut și în cadrul Conferinţei Naţionale de lansare a proiectului RO 3.0 Viziunea Viitorului, organizată de Antena 3 CNN. ”Așteptăm să vedem cum se va descurca ROM 3 și, evident, după asta vom vom trage anumite concluzii și vom vedea ce trebuie să îmbunătățim.
Toate aceste proiecte au fost dezvoltate în parteneriat cu ingineri sau cu membri ai marilor agenții de aerospațiale, cum ar fi NASA, ESA, Spacex și multe alte companii private. Ei ne-au ajutat să dobândim aceste cunoștințe cu care am reușit mai apoi să construim acești mici sateliți.
Filip, Alex, David şi Alexandru sunt elevii români de la Liceul Internațional de Informatică București, care vor trimite pe orbită un satelit, cu racheta deținută de Space-X. Primul satelit românesc activ în spaţiu reprezintă o performanţă pentru ţara noastră, deoarece un asemenea domeniu nu figurează la „capitolul investiții”.
Filip Bușcu, elev în clasa a XI-a la Liceul Internațional de Informatică București a construit, în subsolul casei părinților, împreună cu colegii săi, trei nanosateliţi. Unul a ajuns deja în spaţiu, iar al doilea urmează să fie lansat, la Vandenberg, California, peste două săptămâni.
Satelitul ROM3 va orbita în jurul Pământului la o înălţime de 550 de kilometri, cu o viteză de 28 de mii de km/oră. Va înconjura Planeta de 15 ori pe zi şi va trece peste România de două ori la fiecare 24 de ore.
„Încercăm să facem fotografii din care să putem să interpretăm date cu privire la furtuni, la fenomene ale naturii. Mi s-a părut foarte interesantă ideea de a transmite un satelit pe orbită şi să primesc mesaje din spaţiu, pentru diferite experimente”, a spus Filip Bușcu la un post de televiziune.
A doua realizare a echipei RomSpace
„Elevi de la Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti trimit pe orbită al doilea satelit din seria Romanian Orbital Mission. ROM-3, a doua realizare a echipei RomSpace, se află în procedurile finale” – aceasta a fost știrea care i-a entuziasmat, pe 11 octombrie, pe fanii români ai cuceririi spațiului și nu numai.
Testele mecanice şi electrice au fost trecute cu succes în laboratoarele companiei Alba Orbital din Glasgow, Regatul Unit. Picosatelitul, botezat Space Starling, este gata de zbor şi urmează să fie instalat pe rachetă în luna octombrie”, informează un comunicat remis oficiuldestiri.ro. Echipa de elevi este formată din Filip Buşcu, Alexandru Luchianov, Alexandru Unteşu, David Ghiberdic şi Alexandru Peticaru.
ROM-3 e un paralelipiped dreptunghic cu dimensiunile 5x5x10 centimetri, o versiune mai mare a predecesorului său, ROM-2. Este echipat cu o tehnologie mai avansată, complexă, care include şi o cameră de 5 megapixeli. Misiunea acestuia este să culeagă date din spaţiu despre scoarţa terestră, iar recepţia acestor date se va face prin reţeaua internaţională de radioamatori.
Satelitul va orbita în jurul Pământului la o altitudine de 550 km
„ROM-3 duce la bord întrebările noastre și, după ce va ajunge în spațiu, așteptăm să ne transmită răspunsurile. Cu fiecare satelit pe care-l trimitem pe orbită înțelegem mai bine tehnologia aerospațială și limitele pe care trebuie să le depășim”, spune Filip Bușcu, liderul echipei.
Lansarea satelitului este programată în luna noiembrie, la Vandenberg, California, cu o rachetă Falcon 9 a companiei SpaceX.
Satelitul va orbita în jurul Pământului la o altitudine de 550 km, cu o viteză de 28.000 km/oră, va ocoli planeta de 15 ori la fiecare 24 de ore, va trece peste România de două ori pe zi şi va transmite pe frecvenţa de 436,235 MHz, sub indicativul YP3R.
Proiectul acestor copii – o performanță excepțională
ROM-3 a fost realizat cu sprijinul financiar al grupului Terapia din Cluj, al agenţiei The Group şi cu susţinerea acordată Liceului Internaţional de Informatică de Primăria Sectorului 3.
„Proiectul acestor copii este o performanță excepțională, pe care avem datoria să o celebrăm și să o susținem pentru viitor. Astfel de copii și realizările lor ne oferă speranța că generațiile viitoare vor împlini pentru România ceea ce noi doar am îndrăznit să visăm. M-am bucurat să putem sprijini viziunea, efortul și determinarea lor”, a declarat Dragoș Damian, CEO Terapia – partener al proiectului ROM 3.