China şi-a exprimat nemulţumirea, miercuri, faţă de solicitarea Uniunii Europene de a iniţia consultări „în foarte scurt timp” privind investigaţia lansată de blocul comunitar pe marginea subvenţiilor acordate pentru vehiculele electrice, transmite agenția de presă Reuters, preluată de Agerpres.
Declaraţia vine după ce Comisia Europeană a lansat o anchetă pentru a decide dacă va impune tarife prin care să protejeze producătorii auto europeni în fața importurilor masive de vehicule electrice chineze mai ieftine, care ar fi beneficiat de subvenţii de stat.
Totuşi, China şi-a exprimat „insatisfacţia” privind investigaţia deoarece nu există dovezi adecvate, iar acțiunea nu este în conformitate cu reglementările Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), a anunţat într-un comunicat ministerul Comerţului de la Beijing.
De asemenea, China a cerut UE să garanteze lanţul global de aprovizionare şi parteneriatul strategic între cele două părţi. În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a apărut, miercuri, anunţul privind investigaţia lansată de blocul comunitar şi se precizează că Beijingul a fost fost invitat la consultări, deşi nu se specifică perioada de timp.
Informaţiile Comisiei Europene tind să arate că producătorii auto din China au beneficiat de subvenţii în detrimentul industriei UE. Subvenţiile au permis creşterea rapidă a importurilor ieftine în UE, iar aşteptata supracapacitate din China va duce probabil la noi creşteri în viitorul apropiat, se arată în anunţ.
Conform datelor Comisiei Europene, ponderea vehiculelor electrice chineze vândute în Europa a urcat la 8% şi ar putea ajunge la 15% în 2025.