Iconica solistă Cher a decis oficial să se retragă din cariera muzicală, după șase decenii. De asemenea, a anunțat că următorul ei album este ultimul. Cântăreața se află însă într-un conflict cu familia.
Cher și-a confirmat oficial retragerea, după o carieră de peste șase decenii, în timpul unui eveniment la Lyceum Theatre din Londra. Anunțul a venit în timp ce Cher a discutat despre cariera ei în timp ce își promova memoriile, după cum notează Geo News.
În timp ce vorbea cu publicul, cântăreața Strong Enough și-a împărtășit entuziasmul față de noul proiect spunând: „Acesta este probabil ultimul meu album pe care îl voi face. Sunt foarte entuziasmată. Sunt melodii grozave și sunt foarte încântată”. Ea nu a accentuat un motiv anume al retragerii, dar gurile rele spun că vârsta ar fi un motiv întemeiat.
Potrivit Daily Mail, artista pop a reflectat asupra luptei ei cu îmbătrânirea, în timp ce a recunoscut că preferă compania tinerilor și nu este pregătită să îmbrățișeze un stil de viață mai liniștit. În ceea ce privește acest lucru, ea a declarat: „Îmi plac tinerii pentru că mulți dintre prietenii mei nu vor să se distreze atât de mult”.
Anunțul lui Cher a venit pe fondul îngrijorărilor raportate din partea familiei sale cu privire la relația ei cu Alexander „AE” Edwards. Se pare că familia cântăreței în vârstă de 78 de ani s-a chinuit să abordeze ceea ce ei consideră „aspecte tulburătoare ale dragostei ei de doi ani cu directorul muzical al cântăreței, în vârstă de 38 de ani”.
Artista își plătește enorm prietenul
Potrivit publicației, avertismentele repetate ale prietenilor ei cu privire la presupusele minciuni ale lui Edwards au rămas neascultate. În plus, o sursă apropiată fiului lui Cher, Chaz Bono, și-a exprimat îngrijorarea că legendara artistă ar putea ignora „adevăratele intenții” ale lui Edwards.
Cher și Edwards au fost fotografiați ultima dată împreună în octombrie 2024, participând la evenimente publice, inclusiv la ceremonia de introducere la Rock & Roll Hall of Fame.
Vorbind pentru Daily Mail, o sursă a spus: „Familia lui Cher a renunțat să încerce să o convingă că Alexander nu are în vedere interesul ei. E este acum literalmente plătit enorm. Iar la acest nou album ea îi dă controlul creativ asupra lui”. n timp ce Cher sugerează că următorul ei album va fi ultimul înainte de a se pensiona, oamenii din interior spun că familia crede că ea va transfera toate profiturile către AE.
Mai mult, Cher a părut anterior să-și laude iubitul după ce a izbucnit o ceartă. „Sunt mândră de Alexander”, a scris ea pe Instagram în urma incidentului de la acea vreme”.
Cher e în Cartea Recordurilor
Cher continuă , scoate hituri după hituri ajungând ca din 1965 până în 2003 să aibă 12 hituri în top 10 în U.K. și trei single-uri în fruntea clasamentului. devenind o legendă a muzicii și chiar a culturii pop, fiind una dintre cele mai bine vândute artiste din toate timpurile, potrivit cinemagia.ro. În decursul anilor 70 a devenit o vedetă de televiziune plină de succes, în anii 80 o actrița renumită prin rolul din comedia „Moonstruck” fiind răsplătită și cu Premiul Academiei pentru cea mai bună actrița. Filmează în continuare, filmele ei au succes ,este una dintre cele mai bine plătite actrițe ( pentru interpretarea rolului Rachel Flax din ” Mermaids” a fost plătită cu 4,000,000 $), este producătoare , scenarista, și om de afaceri.
Cu sau fără intervențiile chirurgiei estetice, Cher arată azi, la vârsta pe care o are, incredibil. Actriță, cântăreață pop/rock, compozitoare, autoare de texte, producătoare de filme și designer de modă , Cher este deținătoarea a unui premiu Oscar, un premiu Grammy, un premiu Emmy și trei Globuri de aur. Ea a intrat în Cartea Recordurilor, când melodia „Believe” a ajuns pe primul loc în topul Billboard Hoț 100 devenind cea mai în vârstă cântăreața ce a reușit acest lucru.
Ce spunea Cher acum 11 ani
Artista face parte din cei 5 actori/cântăreți ai lumii, alături de Frank Sinatra, Barbra Streisand, Jamie Fox și Bing Crosby care dețin în palmares premii atât pentru interpretare actoricească cât și pentru activitatea muzicală. Cher a fost onorată pentru activitatea ei din filme cu o stea situată la poziția 7018 pe Bulevardul Walk of Fame din Hollywood, California.
Acum 11 ani, The Telegraph nota că iconica solistă nu are de gând să se pensioneze pentru că, spune ea, mai are multe de realizat în carieră. „Cher face parte din industria muzicală de jumătate de secol, în timp ce, în ciuda speculațiilor că noul album, „Closer To The Truth”, va fi ultimul, ea spune că încă nu a atins apogeul ei”, nota publicația.
Întrebată acum 11 ani dacă se va retrage, Cher a spus: „Nu voi face asta pentru totdeauna, asta e sigur, dar încă mai am vise de îndeplinit pe care încă nu le-am visat.” Ideile și lucrurile pe care vrei să le faci sunt nesfârșite”.
Iată că acum situația e alta. Never say never…
Citiți și: De ce Taylor Swift e cea mai bogată cântăreață din lume. Ce spune teoria conspirației