Scandalul izbucnit în urma demisiei lui Florin Dumitrescu, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu din emisiunea ” Chefi la Cuțite” este departe de a se fi încheiat.
Florin Dumitrescu a lăsat de înțeles că îi este frică pentru viața lui din cauza proceselor în care este implicat iar Cătălin Scărlătescu a spus că nu a fost plătit cât trebuia, unul dintre producătorii show-ului de la Antena 1 îi roagă pe cei trei chefi să recunoască adevăratul motiv al despărțirii. Producătorul le aduce o serie de acuzații grave acestora, într-o scrisoare adresată lui Cătălin Scărlătescu. Lui Scărlătescu i se reproșează faptul că se consideră mai presus decât emisiunea, stația, publicul sau echipa care l-a ales acum 12 ani și l-a construit ca personaj public.
Unul din producătorii emisiunii afirmă că au stabilit împreună ceva, un program, cei trei chefi razgândindu-se cu 3 săptămâni înainte de a începe filmările, invocând faptul că erau obosiți.
“Nu poate cineva să creadă că erați obosiți în septembrie de la filmările finalizate în aprilie. Toți 3 simultan. Nu e posibil. Trecuseră 5-6 luni în care ați avut timp pentru voi, pentru familiile voastre și pentru orice altceva decât televiziune, Antena 1 sau echipa care v-a creat. În timpul asta echipa a muncit din greu validând mii de concurenți în casting și pregătind în detaliu noul sezon. Dar pe voi nu v-a deranjat nimeni în perioada asta. Măcar atât să recunoașteți. Realitatea iese la iveală abia acum Cătălin, din ce declari public: te consideri mai presus decât emisiunea, stația, publicul sau echipa care te-a ales acum 12 ani și te-a construit c personaj public”, se arată în comentariul făcut de unul din producătorii emisiunii.

Unul din producătorii emisiunii spune că nimeni nu se naște pregătit să apară pe sticlă, în cazul lor echipa, care îi consideră parte din familia lor, a muncit enorm să îi construiască pentru a deveni ceea ce au devenit.
În ceea ce privește oboseala, celor trei li se reproșează că după ce au devenit mari la televizor au început să facă alte proiecte. Acest lucru nu este de reproșat, dorind să câștige mai mulți bani. Celor trei chefi li se reamintește faptul că în realitate, în cele 5-6 luni pauză între filmări, au obosit făcând alte proiecte.

“Emisiunea care v-a făcut mari, inclusiv echipa, inclusiv stația, vă încurcau. Și aici intervine caracterul: ați alergat după bani și mai mulți și n-a mai contat cuvântul dat în momentul în care echipa a stabilit cu voi un program de filmare”
“Voi ați făcut Antena 1 mare, nu? Oare ați făcut mare și echipa de producție?! În concluzie, pot să înțeleg orice formă de victimizare. Și poate că acum va pare rău că ați ales drumul asta, mai ales văzând că există viață pentru chefi la Cuțite și fără voi. Cu niște Chefi foarte buni, poate cei mai buni pe care îi are România azi”, se mai arată în scrisoare.
Membrul echipei de producție îi roagă pe cei trei chefi să fie corecți față de ei și să își pună unele întrebări.
“A fost corect să puneți oboseala pe seama emisiunii când ați avut peste 5 luni de pauză? A fost în regulă să nu țineți cont de o echipa de 100 de oameni care erau pregătiți să filmeze?”
“Echipa care a avut grijă de voi atâția ani ? E ok să jigniți locul care v-a dat atâtea șanse chiar și după proiecte care n-au funcționat, oamenii care și în al 12-lea ceas au încercat să găsească o soluție pentru a va îndeplini doleanțele . Mai puține zile de filmare .. și alte detalii ce țin de conținut ..știți voi… Este corect să va considerați mai presus de orice? Să demonizați locul care v-a protejat și v-a respectat, din toate punctele de vedere, atâția ani? Și apoi, după ce acuzați oboseală cu 3 săptămâni înainte și schimbați TOATĂ programa de filmări și de difuzare, care impacteaza atâția oameni și tot voi să pozați în victime? “, se arată în scrisoare.
Cătălin Scărlătescu este rugat să își amintească cum se distrau toți la petreceri, cum ieșeau toți în gașcă și rădeau și își povesteau bucuriile și necazurile, când erau prieteni. Membrul echipei emisiunii se întreabă când s-a transformat totul într-un fictiv și sinistru “abuz” la care cei trei chefi eu fost supuși .
“Mă uitam prin pozele strânse în toți acești ani și tot ce am văzut era bucurie , prietenie , familie”
“Mai știi Câtă când erai stresat că nu știi dacă ai vorbit bine , dacă te-ai exprimat cum trebuie , dacă ai transmis ce trebuie în emisiuni ? Pe atunci nu erai mai mare decât Antena 1 ? Mai știi când veneam cu toțîi la servici’ și începeam cu glume, în backstage ? Când ne spunea Sorin bancuri și râdeam toți, când venea Jeni și ne aducea mâncarea , când ne povesteam necazurile .. când terminam filmările seara și ne întrebai dacă venim la club ? Probabil pe vremea aia nu erai chiar așa obosit ..
Mai știi ? Cum se face că în cei 12 ani , nu ați avut nicio problemă , nu ați încetat niciun contract, căci ați fi putut oricând, dacă tot erați atât de abuzați .De ce ați stat 12 ani alături de noi ? Nu sunt 2 ani,nu sunt 3, nici 5 , sunt 12 ani ! De ce ați tot reînoit contractele ? Ce v-a determinat să faceți asta căci tot cu Antena ați avut de-a face în toți acești ani ?! Interesant, nu-i așa ? Gândiți-va și așa”, este mesjul transmis celor trei chefi.
Citiți și