Transportul feroviar trece la ora de vară. CFR Călători informează că, începând de duminică, 30 martie 2025, se va trece la ora oficială de vară, astfel încât ora 3:00 devine ora 4:00. Schimbarea nu va modifica mersul trenurilor, acestea circulând conform orarului prevăzut.
CFR Călători. Cum se va desfășura circulația trenurilor în noaptea de 29/30 martie 2025
Trenurile operate de CFR Călători vor circula după ora actuală (ora de iarnă) până la ora 3:00, care va deveni ora 4:00. După această schimbare, trenurile vor pleca la orele din Mersul Trenurilor, respectând noua oră oficială de vară.
Trenurile care se află în circulație după ora 3:00, devenită 4:00, își vor continua drumul până la stația de destinație. Dacă plecările unor trenuri se suprapun în intervalul 4:00 – 5:00, acestea vor pleca în ordinea rangului, conform regulamentelor CFR Călători.
Transportul feroviar trece la ora de vară. Nu afectează mersul trenurilor internaționale
Deoarece și țările vecine vor trece la ora de vară în aceeași zi, 30 martie 2025, trenurile care circulă între România și statele învecinate vor urma graficul stabilit în Mersul Trenurilor, fără modificări.
Pasagerii pot călători fără schimbări în program
CFR Călători subliniază că mersul trenurilor rămâne neschimbat, iar călătorii pot utiliza biletele achiziționate fără a fi nevoie de modificări.