Cea de-a 49-a ceremonie de decernare a Premiilor César, care a avut loc vineri, la sala Olympia, a anunţat triumful pentru „Anatomie d’une chute”, film polițist.
Filmul a primit şase trofee, printre care pentru cel mai bun film şi cea mai bună regie.
Ceremonia din acest an a avut loc pe un fundal tensionat, cu tot mai multe persoane care vorbesc despre violenţa sexuală în cea de-a 7-a artă. În discursul său, regizoarea Justine Triet şi-a făcut timp să dedice César-ul „tuturor femeilor”. Este vorba inclusiv „celor care au fost rănite”. Filmul „Anatomie d’une chute”, produs de Marie-Ange Luciani şi David Thion, a avut 11 nominalizări.
„Le Règne animal” (12 nominalizări) a fost recompensat cu cinci premii César.
Arieh Worthalter a fost ales cel mai bun actor, pentru rolul din „Le Procès Goldman”. La categoria feminină de interpretare, câştigătoare a fost actriţa germană Sandra Hüller pentru rolul din „Anatomie d’une chute”. „Nu mă aşteptam la aşa ceva, mai ales ca german. Pe platou, limba şi originea nu au fost un obstacol, ci o posibilitate. Sper că aşa va fi mereu peste tot”, a declarat actriţa, care a fost nominalizată şi la Oscar.
![Filmul „Anatomie d'une chute”, câștigător al premiilor César Filmul „Anatomie d'une chute”, câștigător al premiilor César](https://oficiuldestiri.ro/wp-content/uploads/2024/02/movie-theater-4609877_1280-1024x670.jpg)
Premiul Academiei César pentru cea mai bună regie a fost acordat cineastei Justine Triet pentru „Anatomie d’une chute”.
Ea devine a doua femeie care câştigă acest premiu, la 24 de ani după Tonie Marshall pentru „Vénus Beauté (Institut)”. Ceilalţi nominalizaţi au fost Catherine Breillat pentru „L’Été dernier”, Thomas Cailley pentru „Le Règne animal”, Jeanne Herry pentru „Je verrai toujours vos visages”, Cédric Kahn pentru „Le Procès Goldman”. Cineasta canadiană Monia Chokri a primit trofeul pentru „Simple comme Sylvain” – cel mai bun film străin, în faţa altor patru producţii semnate de Wim Wenders, Christopher Nolan, Aki Kaurismaki şi Marco Bellocchio.
In cadrul galei, Christopher Nolan a primit un César onorific din partea lui Marion Cotillard. Actriţa franceză a filmat cu Nolan la „Inception” şi „The Dark Knight”.
„Este o mare onoare pe care mi-o faceţi”, a spus cineastul americano-britanic pe scena de la Olympia. Actriţa, scenarista şi regizoarea Agnès Jaoui, cunoscută pentru „Le Goût des autres”, a primit un César onorific din partea lui Jamel Debbouze.
![Filmul „Anatomie d'une chute”, câștigător al premiilor César Filmul „Anatomie d'une chute”, câștigător al premiilor César](https://oficiuldestiri.ro/wp-content/uploads/2024/02/cristophernolan.jpeg)
Acesta este cel de-al şaptelea César pentru actriţă, care a câştigat deja premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar pentru „On connaît la chanson” şi cel mai bun film pentru „Le Goût des autres”. Agnès Jaoui a obţinut, de asemenea, patru premii César pentru Cel mai bun scenariu original sau adaptare, devenind astfel cea mai premiată femeie la gala César, cu un total de şapte statuete.
Palmaresul serii
Cel mai bun film: „Anatomie d’une chute” (câştigător), „Chien de la casse”, „Je verrai toujours vos visages”, „Le Procès Goldman”, „Le Règne animal”
Cea mai bună regie: Justine Triet – „Anatomie d’une chute” (câştigător), Catherine Breillat – „L’Eté dernier”, Jeanne Herry – „Je verrai toujours vos visages”, Cédric Kahn – „Le procès Goldman”, Thomas Caillet – „Le règne Animal”
Cea mai bună actriţă: Marion Cotillard în „Little Girl Blue”, Léa Drucker în „L’été dernier”, Virginie Efira în „L’amour et les forêts”, Hafsia Herzi în „Le Ravissement”, Sandra Hüller în „Anatomie d’une chute” (câştigător)
Cel mai bun actor: Romain Duris – „Le Règle animal”, Benjamin Lavernhe – „L’abbé Pierre, une vie de combats”, Melvil Poupaud – „L’amour et les forêts”, Raphaël Quenard – „Yannick”, Arieh Worthalter – „Le procès Goldman” (câştigător)
Cea mai bună actriţă în rol secundar: Leila Bekhti – „Je verrai toujours vos visages”, Galatea Bellugi – „Chien de la casse”, Elodie Bouchez – „Je verrai toujours vos visages”, Adèle Exarchopoulos – „Je verrai toujours vos visages” (câştigător), Miou Miou – „Je verrai toujours vos visages”
Cel mai bun actor în rol secundar: Swann Arlaud – „Anatomie d’une chute” (câştigător), Anthony Bajon – „Chien de la casse”, Arthur Harari – „Le procès Goldman”, Pio Marmaï – „Yannick”, Antoine Reinartz – „Anatomie d’une chute”
Cel mai bun scenariu original: Justine Triet, Arthur Harari – „Anatomie d’une chute” (câştigător), Jean-Baptiste Durand – „Chien de la casse”, Jeanne Herry – „Je verrai toujours vos visages”, Nathalie Hertzberg, Cédric Kahn – „Le Procès Goldman”, Thomas Cailley, Pauline Munier – „Le Règne animal”
Cel mai bun film străin: „L’enlèvement” de Marco Bellocchio, „Les feuilles mortes” de Aki Kaurismaki, „Oppenheimer” de Christopher Nolan, „Perfect Days” de Wim Wenders, „Simple comme Sylvain” de Monia Chokri (câştigător)
Citiți și:
Cântecul balenelor, un mister rezolvat de oamenii de știință