Ceremonia de învestire a lui Donald Trump în funcția de președinte al SUA, programată pentru luni, are parte de o schimbare și se va desfășura potrivit unui alt „plan”. Nu s-a mai întâmplat așa ceva din 1985.
„Un vânt arctic afectează ţara. Ca urmare, am decis ca discursul de învestire să fie rostit în Rotonda Capitoliului, la fel ca în cazul lui Ronald Reagan în 1985″, a scris Donald Trump pe reţeaua sa Truth Social.
Trump a precizat că susţinătorii săi vor putea viziona ceremonia pe ecranele din Capital One Arena, o arenă sportivă din centrul Washingtonului care poate primi 20.000 de persoane.
Prin urmare, a doua ceremonie de învestire în funcție a lui Donald Trump urmează să aibă loc la interior – într-un moment extrem de rar – ca urmare a prognozei meteo care arată o vreme extrem de rece săptămâna viitoare la Washington, conform BBC. Ultima oară când o ceremonie de învestire a fost mutată la interior a fost acum 40 de ani, în 1985.
Discursul de președinte al lui Trump, dar și celelalte discursuri, vor fi susținute în Camera Rotundă a Capitoliului SUA și nu în afara clădirii așa cum era tradițional. Parada inaugurală se va defășura și ea la interior, în Arena Capitol One din Washington. Tot acolo se vor defășura și cele trei baluri. Ultima oară când s-a întâmplat ca ceremonia de învestire a președintelui să aibă loc la interior a fost în 1985, în timpul primei inaugurări a lui Ronald Reagan, când tot vremea extrem de rece a dus la decizie.
În mesajul publicat pe rețeaua sa socială, Truth Social, președintele ales al SUA a confirmat decizia spunând că nu vrea „să vadă oameni afectați sau răniți în vreun fel” în temperaturile sub limita înghețului.
„Va fi vreme periculoasă pentru zeci de mii de polițiști, medici și chiar cai, dar și pentru sutele de mii de susținători. În orice caz, dacă vă hotărâți să veniți, totuși, să vă îmbrăcați gros”, a mai spus Trump.
Programul ceremoniei de învestire a lui Donald Trump
Înainte de acest anunț al președintelui ales, echipa lui Donald Trump anunțase deja programul ceremoniei de învestire a acestuia. Programul acoperă patru zile şi va include un miting, trei baluri inaugurale și un foc de artificii.
Potrivit programului oficial, ceremoniile de învestire a lui Donald Trump încep de sâmbătă, 18 ianuarie, cu o recepţie care va avea loc la Clubul de Golf din Virginia al republicanului. Acolo vor avea loc o cină festivă şi un foc de artificii.
Luni, 20 ianuarie este ziua când are loc ceremonia propriu-zisă de învestire a președintelui ales, conform Constituției SUA. Trump își va începe ziua cu o slujbă la Biserica Sf. Ioan și apoi va discuta la un ceai la Casa Albă cu președintele care își încheie mandatul, democratul Joe Biden. În Biroul Oval, se va desfășura o altă ceremonie de semnare a decretelor.
Organizatorii se aşteaptă la un număr uriaş de participanţi, potrivit antena3.ro. Thomas Manger, poliţia Capitoliului: „Aproape un sfert de milion de invitați cu bilet vor participa la inaugurare. În plus, vor fi oameni care vor veni să participe la o serie de demonstrații care vor avea loc în zona centrală.”
Imediat după ce Trump va depune jurământul, cântăreaţa de muzică country Carrie Underwood va interpreta piesa „America the Beautiful”. Şi trupa Village People al cărei hit YMCA s-a făcut auzit în majoritatea mitingurilor de campanie va cânta la inaugurarea lui Trump.
Când se încheie ceremonia inaugurală
Marți, 21 ianuarie, este ziua în care ceremonia inaugurală se încheie, cu Serviciul Național de Rugăciune, parte din tradiția SUA.
Lista invitaților străini la inaugurarea președintelui ales Donald Trump este o galerie de politicieni internaționali extremiști sau chiar autoritari. Din Europa, singurii care au primit invitație sunt Georgia Meloni și Viktor Orban, conform sursei menționate. Oficial, niciun politician din România nu a confirmat că va participa la festivităţi.
Steagurile americane vor fi ridicate la Capitoliu la ceremonia de învestire a viitorului preşedinte Donald Trump, a anunţat marţi preşedintele camerei Reprezentanţilor Mike Johnson.
Un decret emis de Joe Biden prevede ca toate steagurile de la clădiri federale să fie coborâte în bernă timp de 30 de zile, până la începutul lui februarie, în semn de omagiu al celui de-al 39-lea preşedinte al Statelor Unite, decedat la 29 decembrie la vârsta de 100 de ani. Această perioadă de doliu cuprinde data ceremoniei învestirii lui Donald Trump, la 20 ianuarie. Miliardarul a criticat decizia lui Joe Biden.
Republicanul Mike Johnson anunţă într-un comunicat că decizia ridicării la înălţimea obişnuită a steagurilor americane de la Congres vizează să ”salute unitatea ţării noastre în jurul învestiturii” lui Trump. ”Steagurile vor fi coborâte în bernă a doua zi, continuând să-l onoreze pe preşedintele Jimmy Carter”, potrivit lui Johnson.