CEO OMV Alfred Stern se va întâlni, luni, la Palatul Victoria cu premierul Marcel Ciolacu. La discuţii vor participa și preşedintele PNL, Nicolae Ciucă şi vicepremierul Marian Neacşu.
Anterior întâlnirii cu oficialii OMW, Marcel Ciolacu va avea discuţii, tot la Palatul Victoria, cu Nicolae Ciucă, Marian Neacşu şi ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.
HotNews.ro a scris că șeful OMV vine la București pentru a negocia cu reprezentanții Guvernului modificarea Legii Offshore, potrivit unor surse.
Această vizită are loc în contextul în care statul român a fost acționat în judecată, fiind reclamate prevederi din Legea Offshore, care nu ar fi pe placul companiei austriece.
Austriecii doresc să poată avea mai multă libertate în exportul gazelor din Marea Neagră către vest.
Întâlnirea are loc în plin scandal legat de accederea României la Schengen
Cancelarul austriac Karl Nehammer a declarat că nu este momentul potrivit pentru extinderea spaţiului Schengen, întrucât ”extinderea poate fi pusă în aplicare doar atunci când protecţia frontierelor externe funcţionează”.
Acesta apără veto-ul împotriva României şi Bulgariei şi chiar ia în calcul controale extraordinare la graniţa cu Italia, având în vedere situaţia din Lampedusa.
Potrivit lui Nehammer, autoritățile austriece au intensificat operațiunile de control în zona de frontieră cu Italia, ca răspuns la instituirea stării de urgență în Lampedusa, după ce 9.000 de persoane au debarcat pe insulă.
„Urmărim acest lucru. Este vorba despre lupta împotriva rutelor de contrabandă (…)”, a declarat cancelarul, care a precizat că a vorbit la telefon cu premierul italian Giorgia Meloni pe această temă, potrivit Der Standard.
Karl Nehammer: „Nu este momentul potrivit”
În ceea ce privește aderarea României și Bulgariei la Schengen, Karl Nehammer a afirmat că Austria își menține veto-ul.
„Extinderea poate fi pusă în aplicare doar atunci când protecția frontierelor externe funcționează. Acesta nu este momentul potrivit”, a spus el, pentru Kleine Zeitung.
CITIȚI ȘI: