Celebra cântăreață canadiană Céline Dion anulează, din motive de sănătate, aproximativ 40 de concerte prevăzute în Europa, până în aprilie 2024, potrivit unui comunicat al organizatorilor turneului Courage World Tour, menționat de AFP.
Anunțul vine la doar două săptămâni de la lansarea noului ei album, Love Again. Echipa ei de comunicare a precizat că banii plătiți de fani pe bilete vor fi rambursați în întregime și pot fi recuperați de la punctele inițiale de vânzare.
Celine Dion urma să cânte și la București, pe Arena Națională, la 11 iunie 2023. Spectacolul a fost anulat.
O patologie neurologică rară
Céline Dion și-a anulat toate spectacolele până în februarie 2022, acuzând dureri și spasme musculare severe care o împiedică să cânte. Simptomele corespund efectelor adverse ale vaccinului anti-Covid făcut deja de vedetă. Potrivit Orphanet, un portal online dedicat bolilor rare şi medicamentelor aferente, vârful de incidenţă se situează în jurul vârstei de 45 de ani, iar simptomele evoluează de-a lungul lunilor şi anilor.
Céline Dion, dificultăți la mers
Sindromul persoanei rigide (SPR), cu care a fost diagnosticată cântăreaţa canadiană reprezintă o patologie neurologică rară, caracterizată printr-o rigidizare musculară progresivă şi episoade repetate de spasme musculare dureroase.
În pofida faptului că există tratamente, această boală autoimună poate fi foarte debilitantă. Această tulburare – care se caracterizează printr-o rigiditate musculară progresivă – antrenează, în cazul lui Céline Dion, dificultăți la mers și o împidică „să-și folosească corzile vocale” așa cum ar dori, după cum a declarat cântăreața. „Recent, am fost diagnosticată cu o tulburare neurologică foarte rară, numită în engleză stiff-person syndrome” (sindromul persoanei rigide), a detaliat Celine Dion. Rigiditatea musculară fluctuează adeseori (se agravează, apoi se ameliorează) şi survine, în general, în acelaşi timp cu spasmele musculare.
„Mă întristează enorm să vă spun azi că nu voi fi pregătită să-mi reîncep turneul în Europa, în februarie”, mai anunță ea. Ea a mai declarat că are alături ”o excelentă echipă de medici”. Acest turneu urma să se reia la sfârșitul lui februarie, în Cehia.