Celebrul pulover roşu din lână, decorat cu oi albe şi o oaie neagră, care a fost purtat de Prințesa Diana în anul 1981, va fi scos la licitaţie la sfârşitul lunii august, a anunţat sâmbătă casa Sotheby’s, transmite AFP, citată de Agerpres.ro.
Puloverul a fost purtat de Lady Di la scurt timp după logodna ei cu prinţul Charles, actualul rege Charles al III-lea al Marii Britanii.
xxx
Puloverul se numără printre obiectele scoase la vânzare în cadrul licitaţiei dedicate figurilor legendare din lumea modei. Aceasta va fi organizată online de renumita casă de licitații Sotheby’s, în perioada 31 august-14 septembrie.
Valoarea articolului de lână, care prezintă un model destul de copilăresc denumit „Black Sheep” (n.n. – oaia neagră), este estimată între 52.300 şi 91.600 de dolari.
Piesa vestimentară a fost creată de designerii Sally Muir şi Joanna Osborne, care fondaseră în 1979 marca „Warm and Wonderful”.
La câteva săptămâni după ce Prințesa Diana a fost fotografiată purtând acest pulover, cele două au primit o scrisoare de la Palatul Buckingham în care li se explica faptul că viitoarea prinţesă de Wales îl deteriorase şi că dorea să îl repare sau să îl înlocuiască.
Acestea au realizat un nou exemplar pentru care au primit o scrisoare de mulţumire de la secretara personală a tinerei. În 1983, Diana, devenită între timp prinţesă de Wales, l-a îmbrăcat din nou, împreună cu o pereche de jeanşi.
Primul pulover purtat de Diana a fost găsit într-un pod de casă
Acum, la aproape 40 de ani distanță, managerul mărcii Rowing Blazers, Jack Carlson, le-a propus celor doi designeri un parteneriat şi a depus o cerere de brevet pentru model. În acest fel îl va putea reproduce pentru propria sa linie vestimentară.
Reacţia consumatorilor a fost „extraordinară”, potrivit reprezentanților Sotheby’s, care o consideră o ilustrare a nemuririi gustului Dianei şi a influenţei acesteia asupra culturii populare.
În ceea ce priveşte primul pulover deteriorat al Dianei, acesta nu a fost reparat şi expediat altcuiva, aşa cum au crezut designerii. În martie 2023, Joanna Osborne l-a găsit într-o cutie, în podul unei case.
„După o analiză amănunţită a stării sale şi a daunelor la nivelul mânecii şi după multe comparaţii cu fotografiile din 1981, Sotheby’s a confirmat că acesta este puloverul original purtat de Prinţesa Diana în urmă cu peste 40 de ani”, a dat asigurări casa de licitaţii.