Bolsena, un orășel din provincia Viterbo la aproape două ore de Roma, se numără printre cele mai frumoase zece orașe mici din Europa, potrivit revistei internaționale “Forbes”.
Este singurul municipiu italian din clasament. Recunoașterea se acordă pentru munca de protecție a mediului, de punere în valoare a istoriei și tradițiilor și este un premiu care este conferit și pentru apărarea și păstrarea în condiții bune a teritoriului.
Contents
Orașul din România care se află în acest top inedit
Printre celelalte orașe apar: Bibury în Anglia, Bonifacio în Franța, Cesky Krumlov în Cehia, Cochem în Germania, Ericeira în Portugalia, Hall in Tirol în Austria, Reine în Norvegia, Ronda în Spania și Sibiu în România. “Aceste zece pietre prețioase dovedesc că orașele mici pot fi frumoase”, scrie “Forbes”.
Bolsena, care s-a remarcat așadar prin patrimoniul artistic, peisagistic și cultural, este situat pe malul lacului omonim de origine vulcanică “cel mai mare din Europa”. “Vom avea mereu Parisul, Amsterdamul, Berlinul și Roma, dar inima Europei se găsește adesea în orașele sale mici, nu doar în capitalele sale pline de viață”, continuă revista.