E vreme luminată de colinde la români. La noi în țară colindatul rămâne una dintre cele mai îndrăgite tradiții ale sărbătorilor de iarnă, fiind păstrată cu sfințenie de-a lungul anilor. Ascultați colindele, odată cu urarea noastră de Crăciun Fericit și Luminat!
Colindatul a atins momentul său culminant în seara de Ajun, pe 24 decembrie, când colindele sunt dedicate Nașterii Domnului. Printre cele mai cunoscute colinde cântate se numără „Închinarea Magilor” și „Astăzi s-a născut Hristos”, alături de multe altele, care contribuie la atmosfera de sărbătoare și spiritualitate. „Bună dimineața la Moș Ajun” este iarăși un colind foarte iubit al românilor.
Colindul de Moș Ajun datează din vremuri străbune și creștine, fiind cel mai vechi mesaj dus de copii, despre vestea Nașterii Pruncului Iisus, preluat din înțelepciunea tradițional-creștină de fiecare generație, ca moștenire spirituală, spre dăinuire în veacul veacurilor. Din punct de vedere etimologic, cuvântul colind deriva din latinescul colo-colare, care înseamnă „ceea ce trebuie respectat, cinstit”. Sunt persoane care susțin că acest termen vine de la latinescul „calendae”, care provine din „calare” (chemare).
Obiceiul colindatului are și menirea de a ne atrage atenția că este necesară pregătirea sufletească și trupească pentru ca Hristos să Se nască tainic în fiecare dintre noi. Colindele ne descoperă că Întruparea Mântuitorului are ca scop mântuirea neamului omenesc, după cum spun etnologii.
Colinde pentru bucurie și bunătate
„Colindatul este prezent din Ajunul Crăciunului până la Bobotează. În funcţie de zone, întâlnim colindatul copiilor, al flăcăilor, apoi li se face loc, în noaptea preumăblării, cea de Ajun, bătrânilor spre a rosti colinda şi spre a străjui satul, alungând orice rău, făcând loc bucuriei şi veştilor bune””, spune lector univ.dr. Luminița Tucă – etnolog, președintele Asociației Culturale „Arhetipuri: Datini, Muzică, Rost”.
„Porţile se deschid, colindătorii poposesc la fereastră, la uşă, apoi în casă, în funcţie de obiceiul local, intonând cântări augurale sau strigând: <Bună dimineaţa la Moş Ajun!>, acolo unde se întâlneşte datina piţărăilor (Muntenia şi Oltenia). Cu ani în urmă, nu era casă care să nu fie colindată. Porţile erau larg deschise, luminile se aprindeau, astfel încât, odată cu cetele de colindători gazdelor să le intre în casă bunăstarea. Preumblarea colindătorilor nu este întâmplătoare”, mai vorbește Luminița Tucă despre rolul colindei de a alunga orice rău, aducând „bucurie şi numai gânduri de bunătate”. Astfel, copiii simbolizează spiritul inocenței, asemeni Pruncului Iisus, ca mesageri ai Nașterii Domnului ce intră în curțile sătenilor și încep cântarea la ușă sau geam.
Colinde cu vestea miununată a Nașterii Domnului
Colindele au circulat prin viu grai, ele fiind consemnate în scris și notate muzical, mult mai târziu. Colindele au o bază biblică, ele descoperă în versuri faptele relatate de Evanghelii în legătură cu evenimentul sfânt al Nașterii Domnului. Vestea pe care o împărtășesc este minunată, ca și modul în care poporul român a compus, a interpretat și a transmis colindele.
Mitropolitul Antonie Plămădeală spunea că „se prind așa de ușor și se transmit cu ușurință de la o generație la alta, tocmai pentru că au reușit să prindă cuvintele în cele mai adecvate melodii care răspund sensibilității noastre celei mai adânci”.
Colindele au o mulțime de variante și versiuni, specifice diferitelor regiuni de unde provin. Dar ceva esențial le unește: rolul colindelor este de a fi cântate în grup, după cum păstorii din Betleem și magii de la Răsărit nu s-au închinat singuri Pruncului Iisus.
Și, după cum frumos spunea cineva, „colindele sunt cântecele de leagăn aduse Pruncului Iisus de popoare”.
