Cel mai mare cinematograf în aer liber de la Marea Neagră va fi renovat în cadrul proiectului „Eforie Colorat“.
Cel mai mare cinematograf în aer liber din suita stațiunilor de la Marea Neagră, cu cel mai mare ecran de proiecție, grădina Cinemascop din Eforie Sud a fost inaugurată în anul 1958 şi a rămas deschisă până în 2004, când a fost abandonată și, ulterior, complet uitată. Și-a păstrat identitatea până în ultimii săi ani de viață, găzduind neîntrerupt proiecții de film în aer liber.
Grădina Cinemascop – spațiu alternativ de întâlnire la Marea Neagră
Demersul a început o dată cu lansarea Festivalului “Cinemascop”, proiect inițiat de Emil Cristian Ghiță și organizat, în anul 2018, de Centrul Ceh, alături de Primăria Eforie și Radef România Film. Ulterior, au fost create noi oportunități de servicii culturale pentru public, dar și o nouă platformă de expunere pentru artiștii emergenți și pentru cei consacrați deopotrivă.
Festivalul Eforie Colorat a transformat Grădina Cinemascop într-un spațiu alternativ de întâlnire la Marea Neagră și, totodată, în primul centru dedicat artelor contemporane de pe litoralul românesc. După câteva etape de igienizare, anul acesta, organizatorii anunță primele renovări și transformarea încăperilor reabilitate în centru cultural comunitar. Un punct de întâlnire care va rămâne deschis pe toată durata anului.