Cel mai bun traducător din țara noastră este un elev din Constanța. La cea de-a 17-a ediţie a concursului de traducere „Juvenes Translatores”, organizat la nivelul Uniunii Europene, câştigător din partea României a fost desemnat Matei Abălaru. Ceremonia de premiere va avea loc la 21 martie 2024, la Bruxelles.
Matei Abălaru este elev la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” din Constanţa şi a participat la această competiţie, care a avut tema „Îndrăznim să facem o schimbare”, alături de alţi 3.055 de concurenţi.
La concursul organizat în luna noiembrie a anului trecut s-au testat competenţele lingvistice prin traducerea unui text în şi din oricare dintre cele 24 de limbi oficiale ale UE. Astfel, elevii din 701 şcoli din întreaga Uniune Europeană au folosit 155 de combinaţii lingvistice din cele 552 disponibile, traducând inclusiv din română în suedeză şi din cehă în daneză.
Numărul şcolilor participante din fiecare ţară UE este egal cu numărul de locuri deţinut de ţara respectivă în Parlamentul European, selecţia şcolilor fiind efectuată în mod aleatoriu de calculator.
Cel mai bun traducător: Alţi 247 de elevi au primit menţiuni speciale
Din România au fost selectate 33 de şcoli, care au înscris la concurs 160 de elevi. Traducătorii Comisiei Europene au selectat joi câte un câştigător din fiecare ţară a UE şi numele acestora au fost făcute publice de Reprezentanţa Comisiei Europene.
Alţi 247 de elevi au primit menţiuni speciale pentru traducerile lor de excepţie, 20 dintre aceştia fiind din România.
Concursul „Juvenes Translatores” este organizat anual, începând cu 2018, de către Direcţia Generală Traduceri a Comisiei Europene, cu finanţare din partea programului Erasmus+. Scopul lui este promovarea traducerii şi multilingvismului. De-a lungul timpului, acest concurs a schimbat viaţa multora dintre participanţi şi câştigători. Unii au decis să studieze traducerea la universitate, iar alţii s-au alăturat departamentelor de traducere ale Comisiei Europene pentru a efectua un stagiu sau pentru a urma o carieră.
Concursul „Juvenes Translatores” îşi propune să promoveze studiul limbilor străine în şcoli şi să le ofere tinerilor posibilitatea de a-şi face o idee despre meseria de traducător. Concursul li se adresează elevilor de liceu cu vârsta de 17 ani şi se desfăşoară simultan în toate şcolile selectate din UE.
Citiți și: