Cea mai lungă pârtie artificială de schi și snowboard din România a fost inaugurată în weekend la Arcani, în județul Gorj.
Investiția este una privată, după cum a relatat Radio România Oltenia. Proiectul include peste 7.000 de metri pătrați de suprafață de pârtie artificială de ultimă generație și despre 3 benzi de tubby slide. Investiția aparține unei firme din județul Gorj și se ridică la peste două milioane de euro. Ea fost realizată din fonduri private, plus un împrumut din bancă.
Pârtia a fost deja testată, iar primii practicanți ai schiului au avut o impresie foarte bună. Printre cei care au testat pista se numără și Sabin Cornoiu, președintele Salvamont România.
Prima impresie
„Prima impresie, foarte bună! Primul serviciu de asigurare a asistenței Salvamont pe o pârtie artificială și testarea noilor schiuri Salvamont România concepute special pentru noi de către producătorul Blossom Ski din Italia. Prima pârtie artificială din țară de schi si snowboard, 350 metri lungime, 25 de metri lățime, trei piste de tubing, nocturnă, școală de schi, centru de închirieri, apreski, peisaj de vis și, nu în ultimul rând, Salvamont.
Felicitări investitorilor pentru inițiativă!“, a transmis șeful Salvamont pe pagina de Facebook.
Administratorii pârtiei au publicat și tarifele
Pentru schi, pârtia are două benzi, dintre care una are o înclinație de 24 de grade.
Nici pasionații de tubing nu au fost neglijați. Pentru ei cea mai lungă pârtie din ţară va avea trei piste.
Astfel, cei care practică schiul, snow-boardul sau tubing-ul vor putea să o folosească în orice anotimp.
Administratorii pârtiei au publicat și tarifele atât pentru ski cât și pentru celelalte activități. De asemenea, se poate închiria și echipament special.
Vezi tarifele mai jos (Foto: Sabin Cornoiu/Facebook / Aprilia Park)