Inițiativele privind eliminarea vehiculelor vechi din circulație continuă să genereze controverse în rândul șoferilor, la nivel european și național. Ce trebuie să știi dacă ai o mașină veche.
O știre falsă apărută în primăvara anului trecut a creat panică, susținând că mașinile mai vechi de 15 ani nu vor mai putea fi reparate. Comisia Europeană a intervenit ulterior și a dezmințit informația, subliniind că proprietarii acestor vehicule au în continuare dreptul de a le repara, potrivit Capital.
O mașină veche poate să dispară din statisticile statelor membre ale UE
Această practică permite evitarea obligațiilor legale privind eliminarea corectă a vehiculelor uzate, ceea ce duce la probleme de mediu și siguranță. Într-un comunicat oficial, Comisia Europeană a precizat: „Vă puteți repara întotdeauna mașina, dacă doriți, chiar dacă acest lucru nu este rentabil. Dacă însă dețineți o mașină defectă care nu mai poate fi reparată, regulamentul propus ar specifica faptul că trebuie să o eliminați în mod responsabil, trimițând-o la o instalație de tratare în vederea casării. Acest lucru este similar obligațiilor existente la nivel național”.
Una dintre marile probleme ale legislației actuale este lipsa unei definiții precise a unui vehicul „scos din uz”, ceea ce permite operatorilor lipsiți de scrupule să ocolească reglementările UE. În multe cazuri, aceste mașini sunt abandonate sau ajung la gropile de gunoi, contribuind la poluarea mediului.
„În fiecare an, între 3 și 4 milioane de mașini vechi dispar din statisticile statelor membre ale UE. Multe sunt exportate ilegal și vândute ca „mașini rulate”, deși de fapt nu mai sunt utilizabile, pentru a ocoli legislația UE în domeniul deșeurilor care obligă întreprinderile să elimine în mod corespunzător vehiculele uzate. Astfel de „mașini rulate” false ajung adesea la groapa de gunoi. Potrivit studiului nostru de evaluare a legislației actuale, lipsa de claritate cu privire la ceea ce constituie o mașină „scoasă din uz” este una dintre cele mai mari lacune utilizate de operatorii lipsiți de scrupule pentru a eluda legislația UE”, se arată în comunicatul oficial al Comisiei Europene.
Citiți și: Minori la volan! Ce mașini conduc și de ce au voie
Similare
