Ce se întâmplă când te așteaptă Mascații cu obiceiuri vechi? Ba chiar străvechi? Înseamnă că Anul Nou e pe aproape și că se derulează multe tradiții cu diverse sensuri, la români. Unele îți vor plăcea, altele poate nu, dar sunt bine de știut!
Trecerea în Anul Nou este însoţită de multe obiceiuri străvechi. Unele se mai păstrează și astăzi, mai ales în zonele rurale. Un loc aparte îl ocupă colindatul și cetele de colindători care, după ce fac urări de sănătate, belșug, bucurie etc., primesc în dar colaci, vin, cârnați și uneori bani.
Plugușorul – Probabil cel mai cunoscut obicei legat de Ajunul Anului Nou
Probabil cel mai cunoscut obicei legat de Ajunul Anului Nou este Plugușorul. Întotdeauna însoțit de strigături, pocnete de bici și sunete de clopoței, este menit să alunge cea a fost rău și să aducă ceea ce este fast pentru agricultură. La sate, Plugușorul obișnuia să fie extrem de complex, iar alaiurile care mergeau din casă în casă duceau cu ele chiar un plug adevărat. Plugul adevărat, tras de boi, a fost înlocuit cu timpul de un plug miniatural, mai ușor de purtat, sau de buhaiul care imită mugetul boilor.
Străvechi obicei agrar derivat dintr-o practică primitivă, trecut printr-un rit de fertilitate, Plugușorul a ajuns o urare obișnuită de recolte bogate în anul care abia începe. Textul este în excelență o narație privind muncile agricole, recurgând la elemente fabuloase. Începe cu aratul, fiind urmat de semănat, îngrijirea plantelor, recoltat și adusul boabelor în hambare.
Ce se întâmplă când vin Mascații
Semănatul este un obicei agrar, structurat după modelul colindelor și practicat de copii în dimineața zilei de Anul Nou, după încheierea Plugușorului. Colindătorii purtând traiste de gât încărcate cu semințe de grâu, secară, orz, ovăz, mai rar cu porumb, intră în case, aruncă boabe cu mâna, imitând semănatul pe ogor, și urează gazdelor sănătate și roade bogate. Ei sunt răsplătiți cu mere, colaci sau bani. După plecarea lor, gospodinele adună semințele și le duc în grajdul vitelor, pentru a fi sănătoase peste an.
Obiceiul Mascaților este la fel de vechi. În satele româneşti, cetele de flăcăi sunt chemate să perpetueze datinile şi tradițiile din timpul sărbătorilor de iarnă.
În Ajunul Noului An, pe înserat, îşi fac apariţia „mascaţii”. În satele bucovinene, ceata reuneşte personaje mascate: ursul, capra, căiuţii, cerbii, urâţii, frumoşii, dracii, doctorii, ursarii, bunghierii etc. După lăsarea serii, ceata cea mare se fărâmiţează, iar grupurile rezultate încep să meargă din casă în casă, până la răsăritul soarelui, atunci când Anul Nou îşi intră în drepturi.
Ursul, capra…
Umblatul cu Capra ţine, de regulă, de la Crăciun până la Anul Nou. Măştile care evocă la Vicleim personaje biblice sunt înlocuite aici de masca unui singur animal, al cărui nume variază de la o regiune la alta: cerb în Hunedoara, capră sau ţurcă în Moldova şi Ardeal, boriţă (de la bour) în Transilvania de sud. În Muntenia şi Oltenia, capra este denumită „brezaia” (din cauza înfăţişării pestriţe a măştii), şi obiceiul se practică mai ales de Anul Nou. Capra se alcătuieşte dintr-un lemn scurt, cioplit în formă de cap de capră, care se înveleşte cu hârtie roşie, peste care se pune o altă hârtie, neagră, mărunt tăiată şi încreţită, sau se lipeşte o piele subţire cu păr pe ea.
Obiceiul umblatului cu Ursul este întâlnit doar în Moldova. Ursul este întruchipat de un flăcău purtând pe cap şi umeri blana unui animal, împodobită în dreptul urechilor cu ciucuri roşii. Masca este condusă de un „Ursar”, însoţită de muzicanţi şi urmată, adesea, de un întreg alai de personaje (printre care se poate afla un copil în rolul „puiului de urs”). În răpăitul tobelor sau pe melodia fluierului, şi ajutată de un ciomag, masca mormăie şi imită paşii legănaţi şi sacadaţi ai ursului, izbind puternic pământul cu tălpile, ceea ce semnifică purificarea şi fertilizarea solului în noul an.
„Cele rele să se spele, cele bune să se adune!”. Hai cu Sorcova!
Strigatul peste sat este ceremonialul nocturn al cetelor de feciori pentru judecarea publică a celor care au încălcat regulile comunităţii. Cocoțați pe dealuri, movile, copaci sau acoperișuri, ei „biciuiesc” prin versuri fetele bătrâne, flăcăii tomnatici, femeile care fac farmece și descântece, leneșii, hoții sau bețivii. Acest dialog este așteptat de întreaga comunitate și se încheie cu formula „Cele rele să se spele, cele bune să se adune!”.
Pentru curățarea relelor și alungarea spiritelor rele, obiceiul este însoțit de aprinderea focurilor.
Un alt obicei de Anul Nou, umblatul cu Sorcova, reprezintă bucuria copiilor, care poartă o crenguță înmugurită de copac sau o sorcovă confecționată dintr-un băț în jurul căruia s-au împletit flori de hârtie colorată. Numele de sorcovă vine de la cuvântul bulgar „surov” (verde fraged), aluzie la ramura abia îmbobocită, ruptă odinioară dintr-un arbore.
Înclinată de mai multe ori în direcția unei anumite persoane, sorcova joacă întrucâtva rolul unei baghete magice, înzestrată cu capacitatea de a transmite vigoare și tinerețe celui vizat. Textul urării, care amintește de o vrajă, nu face decât să întărească efectul mișcării sorcovei.
În ziua de Anul Nou, copiii umblă cu sorcova din casă în casă, în special pe la cunoscuţi, urându-le viaţă lungă, sănătate şi prosperitate.
Copiii îşi sorcovesc părinţi şi rudele apropiate, apoi pornesc, câte doi-trei, să colinde vecinii. În timpul uratului, aceştia ating ritmic cu sorcova uşa sau fereastra, dacă se colindă afară, sau corpul gazdelor, dacă se colindă înăuntru. După terminarea colindatului, sorcova se păstrează peste an, ca un lucru sfânt, agăţată de peretele de la răsărit al casei, la icoană sau în alt loc curat al gospodăriei.
Semnificația zgomotului de Anul Nou
Sunt o serie de superstiții legate de noaptea Anului Nou. Nu numai în România, ci în întreaga lume.
O practică păgână s-a menţinut până astăzi, modalitatea de punere în aplicare fiind însă diferită. Societăţile arhaice credeau că spiritele malefice se tem de zgomote puternice şi de lumină şi, de aceea, în noaptea dintre ani, aprindeau focuri mari şi făceau zgomot pentru ca în anul ce vine să fie feriţi de rele. În zilele noastre, focurile şi tobele au fost înlocuite cu artificii, petarde şi pocnitori care marchează trecerea într-un nou an fără ghinioane. Şi clopoţeii sunaţi cu putere la miezul nopţii alungă spiritele rele.