Filmul “Iisus din Nazareth” va fi difuzat și în acest an de Pro TV, în Săptămâna Mare, fiind deja o tradiție pe care postul din Pache Protopopescu o respectă de mulți ani încoace. Iată care este programul!
Filmul “Iisus din Nazareth” revine la Pro TV, în Săptămâna Mare
Pro TV readuce în atenția publicului una dintre cele mai îndrăgite producții religioase din toate timpurile: miniseria “Iisus din Nazareth”, regizată de maestrul Franco Zeffirelli.
Devenită deja o tradiție în grila de Paște, această producție monumentală oferă o incursiune emoționantă în viața, patimile, moartea și învierea lui Iisus Hristos. An de an, românii o urmăresc cu sufletul la gură, ca pe o lecție de credință, iubire și speranță.
Pentru Săptămâna Mare, Pro TV a programat miniseria “Iisus din Nazareth”în patru părți, astfel încât fiecare episod să poată fi trăit cu liniște și reculegere, în intimitatea nopții:
- Joi, 17 aprilie spre vineri, 18 aprilie, la ora 00:00 – Prima parte
- Vineri, 18 aprilie, de la ora 23:30 – A doua parte
- Sâmbătă, 19 aprilie, de la ora 23:00 – A treia parte
- Duminică, 20 aprilie, la ora 00:15 – Ultima parte

Filmul “Iisus din Nazareth” a fost lansat în 1977
Lansat în 1977, filmul “Iisus din Nazareth” este considerat de critici și public deopotrivă una dintre cele mai fidele și emoționante ecranizări ale vieții lui Hristos.
Cu o durată de aproximativ 6 ore și jumătate, producția reunește o distribuție de excepție: Robert Powell, într-un rol iconic ca Iisus Hristos – o interpretare profundă, aproape mistică, rămasă definitiv în memoria colectivă; Olivia Hussey – Fecioara Maria, Anne Bancroft, James Mason, Laurence Olivier, Anthony Quinn, Rod Steiger, și mulți alții, într-o veritabilă galerie de actori legendari.
Robert Powell, actorul care l-a interpretat pe Iisus, a devenit simbolic pentru această imagine a Mântuitorului. Ochii săi pătrunzători, chipul blând, calmul și autoritatea cu care rostește cuvintele din Scriptură îl apropie de spectator într-un mod care transcede actoria, notează noutatiinmedia.com.
Citește și: Copilăria lui Iisus, relatată într-un manuscris vechi de peste 2.000 de ani, descoperit acum | FOTO
Robert Powell a fost toată viața perceput public ca fiind Iisus Hristos, motiv pentru care nu a putut niciodată să interpreteze un alt rol, indiferent despre care a fost vorba.
„Eram doar eu și echipa de filmare, alături de ceilalți actori, erau toți emoționași și plângeau, iar eu îmi auzeam vocea ca un ecou printre acei munți. Cred că acea scenă este cel mai bine scrisă din istorie.
Cred că rolul și filmul au avut o asemenea influență asupra acestui aspect deoarece am reușit să ajungem la o audiență atât de mare și pentru că am fost atât de nespecifici în abordarea noastră față de personajul biblic (…). Am rămas impresionat de cele 10.000 de scrisori în care fanii îmi scriau’, povestea actorul în urmă cu ani buni.
Marcat de rolul Iisus din Nazareth, Robert Powell ajunsese să se considere „trimisul lui Dumnezeu pe Pământ’, după cum povesteau apropiații săi.
„Am vrut să combinăm Hristosul divin cu Hristosul uman. Dar am descoperit că nu era posibil. În momentul în care începi să-l interpretezi ca pe o persoană reală, pierzi divinitatea. Iar cel mai important element al acestei povești este că personajul trebuie să fie extraordinar. Mi se pare incredibil de deprimant faptul că, la fel ca alte persoane, disper când nu îmi văd telefonul. Sunt blocat cu el de multe ori și îmi place să verific Twitter și Facebook’, declara protagonistul din „Isus din Nazaret’ pentru History în 2017.
Filmul “Iisus din Nazareth”, realizat la cerea papei
Filmul Iisus din Nazareth a fost realizat la cerera Papei Paul al VI-lea, iar producția a fost filmată în locuri precum Tunisia, Maroc și Libia.
Datorită succesului uriaș, ecranizarea a fost tradusă în mai multe limbi. scenariul redă fidel textul biblic, dar Zeffirelli a făcut unele modificări pentru a îmbunătăți calitatea exprimării sau pentru continuitate narativă a filmului. Spre exemplu, fraza pe care în film Iisus i-o spune lui Iuda, „Deschide-ți inima, nu mintea” nu apare în Biblie.