Jill Biden se împotrivește afirmațiilor potrivit cărora propria ambiție alimentează campania soțului său pentru realegere. Criticii o caracterizează drept un personaj avid de putere, care conduce o „președinție din umbră”. Ce nu știați despre soția președintelui Biden.
Soția lui Biden, în vârstă de 73 de ani, a fost neclintită în sprijinul continuării carierei sale politice. Ea a fost criticată pentru manifestarea neîndemânatică de sprijin de după dezbatere – „Ai răspuns la toate întrebările, cunoșteai toate faptele”, a spus ea președintelui. Și pentru o copertă Vogue inoportună, pentru care a privit imperial în obiectiv și a declarat: „Noi ne vom decide viitorul”. Noi „nu vom lăsa aceste 90 de minute să definească cei patru ani în care a fost președinte. Vom continua să luptăm”.
Iar hotărârea sa de a continua să bată toba pentru candidatul în vârstă de 81 de ani a fost atacată de conservatori, care o descriu ca pe un personaj gen Lady Macbeth, conform The Times.
Megyn Kelly, o fostă prezentatoare Fox News, a numit-o o „aspirantă însetată de putere” care conduce o „președinție din umbră”, în timp ce Drudge Report a titrat: „Cruela Jill se agață de putere”. Harriet Hageman, congresman republican din Wyoming, a declarat că Jill se face vinovată de „abuz asupra bătrânilor” pentru că „l-a scos pe președintele Biden pe scenă pentru a se angaja într-o luptă a inteligenței în timp ce era neînarmat”.

De ce soția președintelui Biden nu îl înseamnă să renunțe
Chiar și primul ei soț, Bill Stevenson, cu care a fost căsătorită din 1970 până în 1975, a intervenit, spunând: „Pur și simplu nu înțeleg de ce este atât de hotărâtă să îl apere și să îl mențină în cursă, deoarece se pare că îi este foarte greu”.
Luni, într-un interviu televizat, Trump a speculat: „Cred că Jill ar vrea să îl vadă rămânând, se simte bine”. Cu toate acestea, într-un discurs susținut în Wilmington, Carolina de Nord, Jill s-a prezentat mai degrabă ca o soție care îl sprijină decât ca o soție cu ambiții politice sau ca o persoană care s-a obișnuit cu confortul Casei Albe.
„Cu toate discuțiile despre această cursă, Joe a spus clar că este total implicat”, a declarat Jill, care a vizitat și Georgia și Florida. „Aceasta este decizia pe care a luat-o – și așa cum el mi-a susținut întotdeauna cariera, și eu sunt total implicată”. Cei care o cunosc insistă, de asemenea, că nu are nicio dorință personală de putere. Elizabeth Alexander, directorul său de comunicare, a declarat că își vede rolul ca pe „un act de slujire” a națiunii.
Dar mulți se întreabă de ce, fiind cea mai apropiată confidentă a soțului său și cea mai de încredere sursă de inspirație, nu îl îndeamnă să renunțe, de dragul sănătății și al moștenirii sale. În trecut, ea nu s-a sfiit să se confrunte cu ambițiile politice ale lui Biden.
Soția președintelui Biden a refuzat trei cereri de căsătorie
„În calitate de comandant suprem, președintele Biden se trezește în fiecare dimineață gata să lucreze pentru voi”, a declarat ea în fața unei mulțimi de veterani militari și familii ale acestora din Carolina de Nord, menționând că Trump i-ar fi numit pe cei care au murit la datorie „fraieri” și „ratați”. Trump neagă afirmația.
Ea a adăugat: „Donald Trump se trezește în fiecare dimineață gândindu-se la o singură persoană: el însuși”.
A fost o abordare de tip „ca de obicei”, dar tensiunea era evidentă. În mod normal o figură relaxată și însorită, care se mândrește cu comportamentul ei calm, ea a țipat – deși cu un zâmbet – la jurnaliștii care îi cereau părerea despre lupta soțului ei pentru supraviețuire. „De ce țipați la mine?”, a spus ea, făcând o pauză pe pistă înainte de a urca în avion. „Mă cunoașteți. Nu țipați la mine. Doar vorbiți.” Cu toate acestea, ea nu a răspuns la nicio întrebare.
În primii ani ai relației lor – timp în care a refuzat trei cereri în căsătorie – a fost renumită pentru faptul că nu era entuziasmată de aspirațiile politice ale soțului său și s-a opus unei candidaturi prezidențiale pentru alegerile din 2004. De data aceasta, ea insistă că este diferit din cauza a ceea ce este în joc.
Familia l-a sfătuit să continue
Familia lui Joe Biden l-a îndemnat să rămână în cursa după o prestație dezastruoasă la dezbaterea de săptămâna trecută, potrivit rapoartelor din mass-media americană. În timp ce democrații de rang înalt și finanțatorii și-au exprimat exasperarea față de modul în care personalul său l-a pregătit pentru eveniment, potrivit The Guardian.
Președintele Joe Biden s-a reunit recent cu familia sa la Camp David, unde discuțiile ar fi inclus întrebări cu privire la viitorul său politic. Aceasta a avut loc după zile de presiune crescândă asupra lui Biden, în urma unei dezbateri în care prestația sa ezitantă i-a scos în evidență vulnerabilitățile. Și a stârnit apeluri din partea experților, a presei și a alegătorilor pentru ca acesta să se retragă.
În timpul întâlnirii de la Camp David – la care au participat soția, copiii și nepoții președintelui – familia lui Biden i-a spus că încă le poate arăta americanilor că este capabil să servească încă patru ani, potrivit New York Times. În timp ce familia sa ar fi fost conștientă de cât de slab a performat, ei continuă, de asemenea, să creadă că el este cea mai bună persoană pentru a-l învinge pe Donald Trump.

Cele mai puternice voci care au implorat președintele
Associated Press a relatat că cele mai puternice voci care l-au implorat pe Biden să reziste presiunilor de a renunța au fost soția sa, Jill, și fiul său, Hunter. Hunter a devenit luna trecută primul copil al unui președinte în funcție, care a fost condamnat pentru o infracțiune. Aceasta după ce un juriu l-a găsit vinovat că a mințit cu privire la consumul ilegal de droguri atunci când a cumpărat o armă în 2018.
Călătoria la Camp David fusese programată anterior, pentru a se putea organiza o ședință foto cu Annie Leibovitz pentru viitoarea Convenție Națională Democrată. Rudele președintelui ar fi criticat, de asemenea, modul în care cei mai apropiați consilieri ai săi l-au pregătit pentru dezbatere.