BBC vorbește despre impactul Trump 2.0, care va „modela” anul 2025 în ceea ce privește economia globală. FMI caractearizează economia anului 2025 drept „stabilă dar dezamăgitoare”.
Se întrevede un an aparte pentru economia globală, notează BBC. E de așteptat ca creșterea economică globală să rămâne „stabilă dar dezamăgitoare”, la un procent de aproximativ 3,2%, conform Fondului Monetar Internațional. Ce ar putea acest lucru?
În această perioadă, cea mai grea piedică în fața creșterii economice globale este incertitudinea, „iar incertitudinea vine dinspre ce s-ar putea întâmpla cu lumea în domnia lui Trump 2.0”, spune Luis Oganes, director de cercetare macro la banca de investiții JP Morgan, conform sursei menționate.
„O persoană care începe un nou rol în 2025 este Donald Trump, iar o serie de planuri economice, inclusiv reduceri de taxe și dereglementare, ar putea ajuta economia SUA să continue să prospere. Deși multe nu vor fi dezvăluite înainte ca el să se întoarcă la Casa Albă pe 20 ianuarie, totul indică un excepționalism continuu al SUA în detrimentul restului lumii”, spune domnul Oganes de la JP Morgan.
El este plin de speranță că inflația și ratele dobânzilor vor continua să scadă în întreaga lume, dar avertizează că „o mare parte va depinde de care sunt politicile care sunt implementate, în special din SUA”.
Trump, politici și prețuri
De când a câștigat alegerile prezidențiale din noiembrie, Trump a tot amenințat cu noi tarife comerciale pe care le-ar impune unor parteneri comerciali cheie ai SUA – China, Canada sau Mexicul.
Noi tarife comerciale ar putea să fie devastatoare mai ales pentru Mexic și Canada, însă ele vor fi dăunătoare și pentru SUA, conform lui Maurice Obstfeld, fost economist-șef la Fondul Monetar Internațional și un fost consilier pe probleme economice al președintelui Barack Obama.
Obstfeld dă exemplul industriei producției de mașini ca exemplu de sector care depinde de un lanț de aprovizionare întins în cele trei țări – iar dacă el este perturbat într-un dintre ele, stricăciunile vor fi masive pe toată piața auto. Astfel de politici au potențialul de a crește prețurile, de a reduce cererea pentru unele bunuri și de a pune în pericol profiturile companiilor. Asta ar duce la un efect în lanț care ar trage în jos potențialele investiții. „Să impui noi tipuri de tarife într-o lume care este puternic dependentă de comerț poate să fie dăunător și poate să arunce chiar toată lumea într-o recesiune”, spune Obstfeld.
Amenințările cu impunerea de tarife au avut efecte serioase și în afara țării – ele au jucat un rol important în forțarea demisiei premierului guvernului Canadei, Justin Trudeau.
Deși majoritatea bunurilor care sunt comercializate între SUA și China deja fac obiectul unor restricții tarifare stabilite în primul mandat al lui Trump, amenințarea unor noi tarife este o provocare cheie pentru a doua economie a lumii în anul care abia a venit.
Provocări ale necunoscutului din spațiul exterior
În discursul său de anul nou, dictatorul Xi Jinping a recunoscut că există „provocări ale necunoscutului din spațiul exterior”, referindu-se la noua administrație Trump, dar a spus că economia Chinei este pe o „traiectorie ascendentă”.
Analiza BBC „traversează” și Marea Britanie, acolo unde prețurile mai mari ar putea veni și ca urmare a creșterilor de taxe și salarii, potrivit unui sondaj. Un obstacol în calea reducerii ratelor dobânzilor din zona euro este faptul că inflația internă, care se concentrează pe prețurile articolelor care sunt mai puțin predispuse la influența factorilor externi, rămâne la 4,2%. Aceasta este mai mult de dublu față de ținta globală de inflație de 2%, iar presiunea puternică a salariilor a reprezentat un obstacol pentru a o reduce și mai mult.
A fost similar în SUA, potrivit lui Sander van ‘t Noordende, directorul executiv al Randstad, cea mai mare firmă de recrutare din lume. „În SUA, de exemplu, inflația salarială va fi încă în jur de 4% în 2024. În unele țări din Europa de Vest, este chiar mai mare decât atât. „Cred că există doi factori acolo. Există deficitul de talente, dar există, desigur, inflația și oamenii care cer să obțină mai mult pentru munca pe care o fac”.
Noordende adaugă că multe companii transferă aceste costuri suplimentare către clienții lor, ceea ce adaugă presiune în creștere asupra inflației generale. O încetinire a pieței globale a forței de muncă reflectă o lipsă de „dinamism” din partea companiilor, iar creșterea economică este cheia pentru a inversa acest lucru, spune el.
„Dacă economia merge bine, afacerile se dezvoltă, încep să angajeze. Oamenii văd oportunități interesante și începi să vezi oameni mișcându-se”. După cum mai evidențiază unii dintre analiști, se va vedea pe parcurs unde va duce „calea Trump”.
Citiți și: Donald Trump scapă de închisoare