Jeff Bezos a vândut recent acțiuni Amazon în valoare de 2 miliarde de dolari, într-o mișcare strategică care ar putea să-l readucă în poziția de cel mai bogat om din lume.
La sfârșitul lui decembrie, Bezos deținea 988 de milioane de acțiuni la Amazon, aproape 10% din portofoliul total, și avea o avere totală de aproximativ 168 miliarde de dolari. Însă începutul de an a adus o creștere rapidă și substanțială a valorii acțiunilor. Dovadă că s-a apropiat de valoarea de 200 de miliarde de dolari. O sumă suficientă pentru a reduce radical ecartul cu cei care se bat pentru poziția de cel mai bogat om din lume, Bernard Arnault și Elon Musk.
Și cum lupta celor doi este subiect intens dezbătut în ultima vreme, chiar și-n condițiile în care Arnault s-a distanțat la aproape 20 de miliarde de dolari potrivit ierarhiei Forbes, probabil că Bezos și-a adus aminte că a fost și el cândva numărul 1. Dar acest lucru se întâmpla în 2017, atunci când îl depășea pe Bill Gates, și avea să fie valabil până-n 2021, iar timpul scurs de la momentul în care a fost detronat pare să fie suficient de lung ca să-l determine să iasă la atac.
Ce fac miliardarii când se plictisesc? Bezos s-a ambiționat și intră în lupta pentru poziția de cel mai bogat om din lume
Zis și făcut. A scos la vânzare 12 milioane de acțiuni, în prima operațiune majoră efectuată din 2021 încoace, astfel că și-a crescut averea cu încă 2 miliarde. Însă a anunțat deja că nu se va opri aici, iar până la finele anului intenționează să renunțe la de patru ori mai multe, active care sunt evaluate, per total, la aproximativ 8,5 miliarde de dolari. Suficient pentru a-l depăși pe Elon Musk, dacă acesta nu va avea un an 2024 cu progres. Și-atunci rivalul său ar deveni Arnault.
Din acel moment, în ecuație ar urma să intre alți factori. Sigur, acum proprietarul LVMH merge pe o pantă ascendentă, profitând de revenirea pieței de lux în 2023. Însă trebuie văzut cum vor merge lucrurile în 2024. Pentru că geopolitica va juca un rol esențial în acest segment. Și mă refer, deopotrivă, la zonele fierbinți – Ucraina, Gaza, Marea Roșie -, dar și despre faptul că este un an cu alegeri pentru mai bine de jumătate dintre locuitorii planetei. Însă oricum, fie și-n condițiile în care Arnault va găsi soluții pentru a evita un declin, dacă miza lui Bezos este cu adevărat aceea de a deveni numărul 1, are la îndemână mijloace. În primul rând perspectivele de creștere pentru Amazon, care-i vor mai aduce ceva miliarde, plus varianta de a se mai dispensa de câteva milioane de acțiuni.