Lacul Siutghiol din Mamaia a fost acoperit, peste noapte, de un strat gros de spumă albă și mulți dintre internauții care au văzut pozele pe rețelele de socializare au dat vina pe poluare. Biologii au, însă, altă explicație.
Ce este spuma albă care a acoperit Lacul Siutghiol din Mamaia
Astăzi, Lacul Sitghiol din Mamaia părea acoperit de o spumă densă din albuș de ou! Nu este vorba despre poluare, cum au crezut mulți oameni, ci spuma s-a format din contactul aerului cu suprafaţa apei, care este bogată în săruri şi minerale.
Fenomenul apare rar şi dispare repede. Biologii spun că este ceva natural. „Nivelul salinităţii redus, apoi este vorba de descompunerea substanţelor organice rezultate din alge care se pierd şi creează o încărcătură organică importantă care spumează sub influenţa vânturilor”, spune Adrian Bîlbă, doctor în ştiinţe, la Observator.
Nu este prima dată când natura face spectacol pe litoral. Marea Neagră a devenit roşie iarna trecută, din cauza unei alge care s-a dezvoltat rapid. Iar în toamnă, alt tip de alge brune au invadat apele mării şi le-au făcut fosforescente în timpul nopţii.