O descoperire a răscolit lumea științei recent, la nivel mondial. Descoperirea a fost făcută în țara noastră și este legată de Andryala laevitomentosa.
Cercetătorii de la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca, România, au descoperit o plantă care trăiește de peste 60.000 de ani în Carpați, acest lucru făcând-o „unul dintre cele mai vechi organisme vii de pe Pământ”, potrivit unora dintre cercetători.
Andryala laevitomentosa, o specie extrem de rară, endemică, ar putea fi cel mai vechi organism vegetal viu de pe Pământ. Studiul dezvăluie că clonele speciei au persistat de peste 60.000 de ani în aceeași locație, în ciuda schimbărilor climatice majore de-a lungul mileniilor.
Este, de asemenea, una dintre cele mai rare plante din lume, cu doar cinci populații mici care se întind pe o creasta montană de 1,8 km în Carpații Orientali (Munții Bistriței), potrivit comunicatului de presă.
Specia a fost descoperită pentru prima dată în 1961 de un student UBB, cu holotipul său depus în Herbarul UBB (CL).
Cum a supraviețuit Andryala laevitomentosa
Planta nu produce aproape deloc semințe viabile, supraviețuind în schimb prin reproducere vegetativă, adică se înmulțește prin lăstari. Această metodă de reproducere a permis formarea de clone care au rezistat zeci de mii de ani în condiții climatice extreme, inclusiv glaciațiile din Pleistocen.
Cercetătorii au folosit tehnici avansate de analiză genetică pentru a studia aceste populații și a determina vârsta acestor clone. Rezultatele au arătat că Andryala laevitomentosa are o diversitate genetică extrem de scăzută, dar populațiile sale au dezvoltat o diferențiere genetică semnificativă.
„Au fost identificați doar 11 indivizi distincti genetic, dar longevitatea și persistența acestor clone sunt incredibile. Ca atare, „cea mai veche clonă” ar putea reprezenta unul dintre cei mai vechi, dacă nu chiar cel mai vechi individ cunoscut din lumea plantelor, evidențiind o capacitate remarcabilă a acestor organisme de a se adapta și de a supraviețui schimbărilor de mediu”, a explicat prof. dr. Mihai Pușcaș (Facultatea). de Biologie și Geologie, Grădina Botanică Al Borza, UBB), membru al echipei de cercetare, citat și de presa străină.
Andryala laevitomentosa în istoria evolutivă
Această descoperire evidențiază nu numai longevitatea extraordinară a speciei, ci și importanța păstrării habitatului său unic, conform cercetătorilor. Pierderea oricăreia dintre aceste clone ar echivala cu dispariția unui organism care a supraviețuit de la ultima glaciație.
Istoria evolutivă a speciilor de plante alpine europene cu aripi geografice medii până la mari este relativ bine explorată. În ceea ce privește Andryala laevitomentosa, aici se investighează structura genetică și diversitatea unei plante endemice de pe o arie extrem de îngustă și una dintre cele mai rare plante din lume, după cum notează unele dintre analize.
În ultimele două decenii, abordarea filogeografică (Avise 2000) aplicată la numeroși taxoni de plante alpine europene cu zone geografice de dimensiuni medii până la mari a dezvăluit adesea multiple refugii periglaciare și rupturi genetice, care coincid cu bariere topografice majore. Aceste rupturi au fost găsite între lanțurile muntoase majore ale sistemului alpin european, adică Alpi, Pirinei, Carpați și Balcani, mai spun specialiștii străini.
Important pentru înțelegerea scchimbărilor climatice
În consecință, diversitatea genetică limitată implică o diferențiere genetică slabă la speciile îngust distribuite. Un astfel de model ar fi de așteptat în special pentru speciile endemice extrem de înguste (denumite în continuare ENE), adică cele al căror număr total de populații și numărul total de indivizi este mai mic de cinci, respectiv 500. Deoarece aceste specii sunt, de asemenea, limitate la o nișă ecologică foarte îngustă, ele reprezintă cel mai înalt grad de raritate dintre organisme. În comparație cu speciile alpine răspândite pe scară largă, cercetătorii au surprinzător de puține cunoștințe despre variația genetică și structura ENE-urilor alpine.
Cu toate acestea, astfel de informații filogeografice sunt esențiale pentru înțelegerea răspunsurilor lor pe termen lung la schimbările climatice din trecut și a potențialului lor de rezistență, ceea ce este deosebit de relevant în contextul schimbărilor globale care pot reduce semnificativ disponibilitatea habitatului.
Pe baza analizelor de paternitate, majoritatea speciilor de plante au arătat o mai mare măsură a mișcării polenului decât mișcarea semințelor și, prin urmare, dispersarea polenului contribuie mai mult la slăbirea diferențierii genetice. Cu toate acestea, aceste două procese nu sunt independente, deoarece dispersarea semințelor este cea care mediază mișcarea contribuțiilor gametice atât materne, cât și paterne ale descendenței semințelor rezultate și determină locația finală a unui gamet masculin „realizat”.
Se consideră că trăsăturile intrinseci legate de fluxul de gene sunt importante nu numai pentru diferențierea genetică, ci și pentru raritatea speciilor. Studiile comparative au arătat că plantele endemice rare sunt mai mici decât congenerii lor răspândiți, produc mai puține, dar mai mari semințe și au din ce în ce mai puține flori. Întreaga gamă a speciei Andryala laevitomentosa este, după cum evidențiază unele dintre cercetări, alcătuită din cinci mici „populații relicve” restrânse la stânci, distribuite de-a lungul crestei principale a Munții Bistriței, Carpații Orientali, România.
Citiți și: Plantele străine care au invadat România. Sunt frumoase, dar…
