Este primăvară și multă lume dorește să slăbească sau să își detoxifice organismul. Chiar ajută să consumi zilnic apa cu lămâie și ghimbir la dietă? Mai jos explicăm toate beneficiile.
Apa cu lămâie și ghimbir
Ghimbirul conține compuși antiinflamatori, iar lămâia este bogată în vitamina C, care ajută la întărirea imunității. Introdu în dieta zilnică și vei observa mai multe beneficii la nivelul sănătății. Puncte forte: reduce grăsimea abdominală și ajută în gestionarea tensiunii arteriale crescute.
Ghimbirul este renumit pentru compușii săi bioactivi, cu proprietăți antioxidante și antiinflamatorii. Acești compuși pot juca un rol în gestionarea greutății.
În plus, s-a observat că ghimbirul poate să scadă pofta de mâncare, lucru benefic în gestionarea greutății. Așadar, prin sațietate, ghimbirul poate ajuta la reducerea aportului general de calorii zilnice.
Lămâile sunt bogate în vitamina C și antioxidanți, care susțin sănătatea generală. Unele studii sugerează că acești compușii din lămâie pot ajuta la pierderea în greutate prin reducerea rezistenței la insulină și a cantității de grăsime stocată în organism.

Beneficiile asupra tensiunii arteriale
Hipertensiunea arterială reprezintă un factor de risc semnificativ pentru bolile cardiovasculare. Atât ghimbirul, cât și lămâia au proprietăți care pot contribui la reglarea tensiunii arteriale. Ghimbirul îmbunătățește circulația sângelui, ceea ce poate ajuta la scăderea nivelului tensiunii arteriale. Lămâia, fiind bogată în potasiu, echilibrează efectele sodiului în organism și ajută la controlul tensiunii arteriale.
Consumul zilnic de lămâie asociat cu activitatea fizică au fost eficiente în reducerea tensiunii arteriale sistolice. Tensiunea arterială sistolică reprezintă presiunea pe care coloana de sânge o exercită asupra pereților vaselor de sange în timpul sistolei (perioada în care mușchiul cardiac se contractă).
Rețetă pentru apa cu lămâie și ghimbir
Pentru a prepara apa cu lămâie și ghimbir, întroduceți feliile de ghimbir proaspăt tăiat în apă fierbinte timp de câteva minute, apoi adăugați sucul stors de la o lămâie.
Băutura poate fi consumată caldă sau rece, în funcție de preferințe. Este indicat să o consumați dimineața pentru un boost de energie și pentru a porni metabolismul, dar poate fi savurat în orice moment al zilei.
Însă trebuie să țineți cont că cel mai important este menținerea unei diete echilibrate și cu exerciții fizice regulate. Acestea sunt lucruri fundamentale pentru gestionarea eficientă a greutății și a tensiunii arteriale. În plus, persoanele cu afecțiuni specifice de sănătate sau cei care iau medicamente ar trebui să se consulte cu medicii înainte de a introduce apa cu lămâie și ghimbir în dieta lor.