Predicții recente ale New York Times vorbesc despre un fapt inedit și anume „cultura hustle capătă un suflu proaspăt în 2025”. Ei, aici e aici, se pare că Hustle Culture nu este ceva chiar atât de înfloritor și sofisticat după cum sună.
Hustle culture este un concept nou, o tendință care se manifestă în rândul tinerilor, cel mai adesea întâlnită în țările dezvoltate economic. Încă, în procent mic în România, acesta tinde să devină o realitate pentru cei ce aleg o viață în SUA sau în vestul Europei. Este de fapt o încercare de normalizare a muncii în exces, într-un fel un trend, al workaholism-ului. Tendința a început să-și facă simțită prezența prin anul 2008, în timpul recesiunii economice – nota Monika Chiriacescu, consilier în dezvoltare personală.
Hustle Culture definește acea cultură organizațională care are ca valoare principală presiunea continuă pe creștere, pe performanță îmbunătățită, care duce la muncă prelungită, după cum scria Corneliu Bodea, CEO Adrem, pe LinkedIn, în 2024, despre acest fenomen, reamintindu-și un moment din 2010.
„Îmi amintesc că lucrurile mergeau bine, creșteam vertiginos, băncile ne căutau pline de ispite, clienții noi ne deveneau fideli, cei vechi erau aproape. Întâlnirea se referea la o analiză de vânzări și țintele erau mari anul acela. Eram nesatisfăcut de progres și asta parcă plutea ca o substanță nocivă prin aerul sălii. Vedeam încordarea din poziția umerilor colegilor așezați în jurul mesei, simțeam atmosfera tensionată. Personal, eram în formă de zile mari, trecusem de 40 de ani de curând, începusem să merg zilnic la sală, și îmi părea că totul în jurul meu atinge… perfecțiunea. Mă credeam bun, foarte bun… cel mai bun! Cam cu mentalitatea asta am intrat în ședință. Le-am exprimat sacadat colegilor nemulțumirea, am identificat erorile de raportare și am plecat satisfăcut de mine înapoi în birou”.
Corneliu Bodea mai scrie că plecase la drum cu acești oameni de mulți ani. „Unii au venit direct din facultate, iar alții erau deja de mult timp alături de mine. Cei mai mulți mă însoțesc și astăzi. Cu toate astea, trăgeam mult de ei, le ceream să țină pasul cu mine, îi presam pe toți cei din jurul meu să-și asume mai mult și mai mult. Așa am reușit în 2009 – 2010 să creștem de la circa 70-80 de oameni la peste 600. Nu m-am gândit însă nicio clipă la ce credeau colegii mei și dacă-și doreau asta atunci”.
Hustle Culture și fructul mâncat pe interior
El mai notează că până în 2015 era la pământ cu business-ul și toate băncile ispititoare dispăruseră undeva după orizontul vizibil. „Greșeala era a mea, și cred că a constat într-o combinație de factori: pe de-o parte o investiție greșită și mult hubris, pe de alta minte puțină. I-am dus pe toți după mine într-o perioadă foarte grea. Ne-am luptat mai mult de 5 ani să depășim situația aceea. Asta a fost și perioada în care am aflat cele mai multe lucruri despre mine. Am avut 5 ani la dispoziție pentru a-mi testa valorile, rezistența psihică, fizică, atașamentele și pentru a reuși, într-un final, să internalizez, cine sunt.
Tot în această perioadă m-am și îndrăgostit de colegii mei și am început să-i privesc altfel. Mi-am închis cutiuțele, am sigilat sertarele și am învățat, treptat, să le înlocuiesc cu recunoștință, umilință și iubire. M-am bazat pe aceiași colegi, precum și pe unii noi și am învățat să-i ascult și să-i înțeleg pe fiecare”.
Ei și aici e aici: Corneliu Bodea descrie într-un mod perfect și metaforic totoodată acest trend – să îi spunem, ridicat un pic în slăvi chiar de New York Times în predicțile sale pe 2025.
„Unii îi spun Hustle Culture, alții o denumesc altfel, însă este vorba despre acea cultură organizațională care are ca valoare principală presiunea continuă pe creștere, pe performanță îmbunătățită, care duce la muncă prelungită, care este de asemenea apreciată și premiată. Transformă organizațiile în niște fructe frumoase și strălucitoare, pe care atunci când le deschizi sunt mâncate pe interior”
Vieți digerate pe pâine
„Organizațiile care se bazează pe o astfel de cultură mănâncă oameni și vieți pe pâine și de aceea au fluctuații de personal uriașe. Pe unele le recunoști de la depărtare: strălucesc precum stelele căzătoare, minunat dar puțin.
Pentru mine așa a arătat Hustle Culture-ul. Recunosc că m-am lăsat pradă lui, că l-am propagat și că i-am resimțit efectele. În anii aceia a fost prea mult. Zilele au fost prea lungi, obiectivele au fost prea specifice, iar presiunea constantă ne-a consumat treptat. Astăzi am ajuns să înțeleg că succesul real nu va veni niciodată în detrimentul echilibrului și că performanța nu se construiește prin perfecționism cronic”, conchide Corneliu Bodea în una din seriile sale de articole de pe LinkedIn reunite sub titlul Leadership – Behind the Scenes.
În plus, despre oamenii tratați precum „gândacii de bucătărie”, în cadrul acestui fenomen care există de multă vreme, dar e oarecum ignorat, puteți citi mai multe pe Reddit, deoarece oamenii au acolo mărturii chiar „de la locul de muncă”, mărturii ce implică mentalități, comportament dezonorant și chiar hărțuire.
Rapperul Rick Ross asocia în 2006, în piesa sa, „Hustlin” ideea de putere, statut și avere cu acesthustle: „every day I’m hustlin” („în fiecare zi mă zbat”). Coincidență sau nu, ideea pare aceeași: e cool să te zbați pentru putere și bani. Elon Musk susține, la rândul său, că nimeni nu a schimbat lumea muncind 40 ore pe săptămână. #riseandgrind apare în postările celor ce au ales să muncească în felul acesta, spune Monika Chiriacescu.
Care adăuga că o generație hustle culture este de fapt Generația Burnout, agitată și epuizată. „Hustle culture înseamnă, pentru acești tineri, zile cu minim 12 ore de muncă, pentru perioade îndelungate, nu doar în multinaționale și nu doar ca antreprenori”. Ea aducea în discuție, în 20222, atât fenomenul cât și NYT: „ Sloganul aferent acestei culturi ar fi „nu te opri când ai obosit, opreste-te când ai terminat”. Un jurnalist New York Times remarca faptul că acesta ar trebui să rămână sloganul Gatorade, nu o deviză pentru propria viață”.
Citiți și: Noi locuri de muncă în România
