Avere Laura Vicol, fosta șefă a Comisiei din Camera Deputaților. Laura Vicol și soțul ei, Vladimir Ciorbă, patronul Nordis, dețin o colecție de ceasuri și bijuterii care se apropie de un milion de euro, dar și terenuri și imobile care însumează multe sute de mii de euro.
Ce avere au Laura Vicol și Vladimir Ciorbă, patronul NORDIS
Potrivit celei mai recente declarații de avere, din vara anului trecut, Laura Vicol deține împreună cu soțul său, două terenuri, două apartamente și bijuterii și ceasuri în valoare de 850.000 de euro. Au încasat 10.000.000 de lei din dividende într-un singur an.
De asemenea, conform declarației de avere a Laurei Vicol, Vladimir Ciorbă a vândut anul trecut un ceas de aproape 1.000.000 de lei.
Vicol avea în conturi mai bine de jumătate de milion de euro și împrumuturi acordate de aproape 400.000 de euro. În 2023, Laura Vicol a câștigat 140.000 de lei din funcția de deputat, în timp ce soțul acesteia, Vladimir Ciorbă a obținut aproape 250.000 din salarii.
Laura Vicol a apărat în instanță mai multe personaje controversate. Printre acestea se numără unul dintre liderii Clanului Sportivilor, interlopul Marius Alecu, zis Bebino, fraţii Nuţu şi Sile Cămătaru, pe numele lor reale, Ion şi Vasile Balint, dar și fostul colonel SRI, Daniel Dragomir, condamnat definitiv la trei ani și 10 luni de închisoare cu executare și dat în urmărire internațională, după ce a fugit din România cu puțin timp înainte de pronunțarea sentinței.
Laura Vicol şi Vladimir Ciorbă, reținuți în dosarul NORDIS
Unsprezece persoane au fost reţinute în dosarul Nordis, au anunţat, marţi, procurorii DIICOT, printre acestea aflându-se fosta şefă PSD a Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor Laura Vicol şi soţul ei, Vladimir Ciorbă.
În urma percheziţiilor, procurorii au ridicat peste 50 de sisteme informatice şi dispozitive de stocare a datelor, sume de bani, dar şi obiecte de lux, printre care ceasuri, bijuterii şi genţi.
„La datele de 3 şi 4 februarie 2025, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus reţinerea a 11 inculpaţi (7 bărbaţi şi 4 femei) şi măsura controlului judiciar faţă de 2 inculpaţi, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, spălare a banilor, evaziune fiscală, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat, toate în formă continuată”, au transmis, marţi, procurorii DIICOT.
Ei au menţionat că în urma percheziţiilor efectuate au fost identificate şi ridicate peste 50 de sisteme informatice şi dispozitive de stocare a datelor (laptopuri, tablete, un server, memory stick-uri şi hard-diskuri externe), telefoane mobile, sume de bani în lei, euro şi alte monede, înscrisuri, obiecte de lux ( ceasuri, bijuterii şi genţi ce poartă însemnele unor mărci cunoscute), precum şi alte mijloace de probă.
Acuzațiile din dosarul NORDIS
Procurorii au făcut 65 de percheziţii în dosar, în România şi Principatul Monaco (63 în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Constanţa, Galaţi, Giurgiu, Bistriţa-Năsăud şi Prahova), într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, spălare a banilor, evaziune fiscală, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat, toate în formă continuată.
Citește și: Ioana Băsescu, pusă sub acuzare în dosarul NORDIS. Ce acuzații i se aduc fiicei lui Traian Băsescu
„Cercetările efectuate, până la această dată, vizând 72 de persoane (40 de persoane fizice şi 32 de persoane juridice), au relevat că, începând cu anul 2018, trei dintre acestea ar fi iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, structurat pe un model piramidal cu trei paliere, care ar fi conceput şi pus în aplicare un mecanism infracţional complex, constând în promovarea şi dezvoltarea unor proiecte imobiliare, sub acoperirea mai multor societăţi comerciale, urmate de încasarea de sume de bani de la clienţi (cumpărători), delapidarea fondurilor societăţilor, inducerea în eroare a cumpărătorilor în urma executării ante-contractelor şi contractelor de vânzare-cumpărare, evidenţierea de operaţiuni fictive în contabilitatea societăţilor controlate în scopul sustragerii de la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat şi stabilirea cu rea-credinţă a taxelor (T.V.A.), având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul de stat, ori compensări datorate bugetului general, cauzându-se prejudicii societăţilor comerciale, clienţilor cumpărători şi bugetului de stat”, a transmis anterior DIICOT.
Citeste si: Laura Vicol și soțul ei, Vladimir Ciorbă, reținuți în dosarul NORDIS. Frauda: 195 milioane de euro