Problema avionului prezidențial în mandatul lui Klaus Iohannis nu a fost lipsa opțiunilor, ci alegerea deliberată a celor mai costisitoare variante. Achiziția unuia dintre cele patru avioane Airbus A318 din flota TAROM ar fi fost cea mai rapidă cale.
Existau două scenarii logice care ar fi protejat bugetul de stat și ar fi menținut prestigiul național, a declarat pentru Oficiul de Știri un aviator militar.
1. Soluția „Airbus A318”
Achiziția unuia dintre cele patru avioane Airbus A318 din flota TAROM ar fi fost cea mai rapidă cale.
- Logistica: Personalul navigant și tehnic era deja calificat.
- Costuri: Piesele de schimb existau în stoc, iar taxele de mentenanță erau minime prin integrarea în fluxul TAROM.
- Versatilitate: Avionul putea ateriza pe piste scurte și putea fi folosit în zboruri comerciale atunci când nu era solicitat de Președinție, generând venituri în loc să consume pasiv.
2. Soluția „Boeing 737-800”
Un leasing prin TAROM pentru un Boeing B737-800 ar fi oferit un avantaj strategic:
- Raza de acțiune: Posibilitatea zborurilor transcontinentale (cu escală).
- Tehnologie: Dotarea cu sisteme de aterizare ILS Categoria III, esențiale pentru siguranță în condiții de vizibilitate redusă.
- Profitabilitate: Similar cu modelul Airbus, avionul putea „produce” bani pentru compania națională în afara programului prezidențial.
Cum au intrat pe fir „căpușele”
În loc să aleagă una dintre aceste căi, decidenții au optat pentru închirierea unor aeronave private (adesea de la operatori străini precum Global Jet), cu costuri care depășesc orice logică economică.
- Piloți străini: În loc să folosim elita aviației românești, s-au plătit echipaje externe.
- Sume astronomice: Calculele bazate pe datele oficiale de pe site-ul Administrației Prezidențiale indică faptul că sumele cheltuite pe câteva zboruri de lux ar fi acoperit integral achiziția și operarea unui Boeing 737-800 propriu.
„Găselnița” Spartan: O soluție de imagine, nu și funcțională
Trecerea recentă la folosirea aeronavelor C-27J Spartan ale Forțelor Aeriene este interpretată în mesajul tău nu ca o reformă, ci ca o tentativă de „spălare a imaginii” după scandalul avioanelor private de lux.
Deficiențele Spartanului pentru misiuni civile de stat
- Conectivitate: Lipsa accesului la internet și a sistemelor de comunicații criptate civile, esențiale pentru un șef de stat în timpul zborului.
- Standarde: Avionul este unul militar de transport, nefiind conceput pentru cerințele și protocoalele aviației civile de nivel înalt.
- Confort vs. Necesitate: Folosirea lui este doar o reacție extremă la „imaginea execrabilă” lăsată de cerințele de lux anterior afișate de Iohannis
O aeronavă care stă la sol pentru perioade lungi de timp nu devine mai sigură, ci, dimpotrivă, riscă să dezvolte defecțiuni latente din cauza lipsei de activitate. În aviație, mentenanța este o disciplină activă, iar prelungirea inactivității poate duce la situații critice chiar înainte de decolare.
România a avut la îndemână soluții sustenabile care ar fi sprijinit TAROM și ar fi asigurat un transport demn. Alegerea de a ignora specialiștii în favoarea unor contracte de închiriere opace a dus la o risipă uriașă de bani publici și la o degradare a imaginii instituției prezidențiale.
