Un bărbat în vârstă de 29 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce și-a ucis tatăl. Individul l-a bătut pe cel care i-a dat viață până când l-a lăsat fără suflare. Scandalul ar fi pornit de la un pahar de vin, potrivit anchetatorilor.
Bărbat din Covasna, ucis de propriul fiu
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna au anunţat, vineri, că au arestat vineri un bărbat de 29 de ani. Acesta este cercetat pentru comiterea infracţiunii de violenţă în familie sub forma omorului calificat. Se pare că tânărul și-a ucis tatăl în bătaie, după ce acesta i-a cerut un pahar de vin. El l-a lovit pe bărbatul din Covasna pe tot corpul, la întâmplare, după care l-a aruncat în geamul de la uşa de intrarea în cameră.
Potrivit anchetatorilor, tatăl tânărului s-a stins din viață în urma rănilor suferite. Autoritățile au mai declarat că agresorul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice la momentul comiterii infracțiunii de violență.
”În fapt, s-a reţinut că, în seara de 05.01.2025, în jurul orei 22.30, în timp ce se aflau la locuinţa comună din comuna Turia, judeţul Covasna, inculpatul A.R., fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, din cauza insistenţei tatălui său, A.G., în vârstă de 52 de ani, de a primi un pahar cu vin, a început să exercite acţiuni violente asupra victimei, prin aplicarea unor multiple lovituri asupra corpului acesteia, cu o intensitate mare, la întâmplare.”, au subliniat procurorii.
Decesul, cauzat de aruncarea victimei în geam
Polițiștii au mai spus că, la un moment, dat victima a fost aruncată într-un geam, iar acest lucru a determinat decesul.
”Inculpatul a folosit un corp dur care a avut aptitudinea de a produce victimei suferinţe prelungite şi de o intensitate care depăşeşte pe cea proprie acţiunii de a ucide, amplificate constant pe durata agresiunii, inclusiv prin aruncarea victimei în geamul care s-a spart de la uşa de intrare în cameră, acte care au produs victimei leziuni traumatice ce au determinat decesul.”, a mai transmis sursa anterior citată.
În primă fază, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore. Ulterior, el a fost prezentat Tribunalului Covasna, care a decis arestare sa preventivă pentru 30 de zile.