Cătălin Cherecheș, primarul din Baia Mare, fugit din țară chiar înainte să fie condamnat definitiv la închisoare, a fost prins marți în Germania. Patru documente de identitate și mii de euro cash avea în buzunare în momentul în care a fost capturat de polițiștii germani.
Conform Digi24, Polițiștii spun că acesta avea peste 3.000 de euro la el, în momentul în care a fost capturat, dar și foarte multe documente, între care o carte de identitate din Italia, Cătălin Cherecheș fiind rezident în această țară din 2022.
Cherecheș planuia să ajungă în Italia
Polițiștii aveau suspiciunea că el plănuia să ajungă în peninsulă, iar faptul că avea la el acest document confirmă bănuielile. De asemenea, avea la el un buletin românesc, o legitimație pentru cadre militare în rezervă, dar și o legitimație de parlamentar care, însă, nu mai este valabilă din 2012.
Astăzi, Cătălin Cherecheș va ajunge în fața magistraților germani pentru confirmarea mandatului de arestare. Rămâne însă de văzut când o să fie adus în România.
Dacă va alege să colaboreze cu autoriţăţile din Germania, Cătălin Cherecheş ar fi adus în ţară în regim de urgenţă. Însă dacă o să contestete mandatul de extrădare, edilul ajunge în faţa instanţei bavareze, acolo unde urmează să se decidă dacă va fi sau nu adus în România.
Pe 7 decembrie i se judecă o cerere de strămutare a procesului în care a fost deja condamnat, depusă înainte de data sentinţei.
CITEȘTE ȘI: