Românii cheltuie cel mai mult pe alimente dintre popoarele europene. Astfel, peste 25% din veniturile lunare sunt alocate mâncării, un procent cu mult peste media europeană, potrivit Eurostat.
Rata inflației a depășit iar pragul de 5%, iar alimentele, mărfurile nealimentare și serviciile au înregistrat scumpiri considerabile. Alocând aproape 30% din veniturile lunare pentru mâncare și băutură, românii resimt din plin aceste schimbări economice, iar presiunea familiilor care se confruntă deja cu probleme financiare crește.
Potrivit Institutului Național de Statistică, rata anuală a inflației a urcat în noiembrie la 5,11%, comparativ cu 4,67%, cât era în octombrie. Creșterea se resimte în toate sectoarele: atât alimentele, cât și mărfurile nealimentare s-au scumpit cu peste 5% într-o singură lună, în timp ce serviciile sunt acum cu 7% mai scumpe.
23% dintre familiile din România nu își permit o masă consistentă, care să conțină carne sau pește, cel puțin o dată la două zile, potrivit B1 TV.
Românii au cel mai mic salariu mediu pe oră
„Cheltuielile cu alimentele depind și de coșul de consum, de cantitățile pe care le cumpărăm și de prețuri. (…) E nevoie de o creștere semnificativă a salariilor ca să ne aliniem cu media europeană. Salariile sunt în continuare departe”, a explicat economistul Bogdan Belciu, potrivit sursei menționate.
România se clasează pe locul doi la cel mai mic salariu mediu pe oră din Uniunea Europeană, care depășește cu puțin 10 euro/oră. Acest aspect, precum și valul de scumpiri, fac ca gestionarea cheltuielilor să fie o adevărată provocare pentru români.
Potrivit economiștilor, creșterea inflației este un efect întârziat al majorărilor de taxe și impozite din anumite sectoare, dar și al creșterilor salariale recente.
Paradoxal, România a avut anul trecut cele mai mici prețuri la alimente din Uniunea Europeană. De asemenea, băuturile nonalcoolice și alcoolul sunt mai ieftine decât în alte state europene.
Citiți și: Mâncare sănătoasă: Ce este dieta Atlantic