Castelul Regal de la Săvârșin apare într-un articol ce va fi publicat de revista franceză “Paris Match”. Publicația consacră un material amplu Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei României.
Jurnaliștii francezi au fost primiți de Familia Regală a României chiar la castelul pe care îl deține în județul Arad. Articolul ce urmează să fie publicat se numește “Margareta a României: Coroana este în slujba tuturor românilor”.
Materialul este semnat de jurnalistul Stéphane Bern, iar fotografiile sunt făcute de Baptiste Giroudon. Articolul va fi publicat joi, 12 decembrie, ulterior, urmând să fie tradus și postat și pe pagina de internet romaniaregala.ro.
Vă reamintim, Castelul Regal de la Săvârșin este singura reședință privată a Familiei Regale din România și era locul preferat al Regelui Mihai I. În ultimii ani, Domeniul Regal Săvârşin a fost deschis în perioada mai – octombrie în zilele de vineri, sâmbăta şi duminică, între orele 9:00 şi 18:00.
Castelul Regal de la Săvârșin și domeniul său
Până în luna octombrie a.c., vizitarea parcului s-a făcut în prezenţa unui ghid. Grupurile organizate au putut vizita domeniul şi în restul lunilor anului şi în alte zile ale săptămânii, pe baza programărilor. Casa Ceaiului, o clădire din secolul al XIX-lea aflată la intrarea pe Domeniul Regal Săvârşin, este cea mai recentă atracţie a complexului. Ea a fost deschisă acum un an, după ce a fost restaurată de Familia Regală.
Imobilul este cel mai mare din ansamblul numit Satul Regal. El are 300 de metri pătraţi, vizitatorii putând servi cafea, ceai, răcoritoare, gustări şi prăjituri.
Clădirea reprezintă un spaţiu cultural şi educaţional, găzduind expoziţii, lecţii deschise, reuniuni şi evenimente publice.
Satul Regal este format din Muzeul Automobilului, aflat în clădirea restaurată a garajului regal, Atelierul Auto al Regelui Mihai, aflat în aceeaşi clădire în care a fost în anii 1940 Spălătoria şi Călcătoria, Casa Musafirilor, Casa Ceaiului, Casa Intendentului , Casa Tehnică şi Magazinul de Suveniruri.
Domeniul Regal Săvârşin mai are un parc cu o grădină ascunsă, un pavilion, un lac cu o insulă, un teren de tenis din 1945, o grădină de trandafiri şi boltă de glicine. Cel mai important imobil al domeniului este castelul construit în perioada 1650-1680. Castelul a intrat în proprietatea Regelui Mihai în 1943, prin cumpărare. El a fost confiscat de regimul comunist în 1948, revenind în proprietatea Casei Regale în 2001. Lucrările de restaurare a castelului, începute în 2007, au fost încheiate în 2015, investiţiile fiind făcute de Familia Regală.
Citiți și: Crăciunul la Castelul Săvârșin, „filmat” de Casa Regală /VIDEO