Turneul SoNoRo Conac ajunge în casa Regelui Charles din Viscri, pentru un concert care va avea loc miercuri, 15 mai, de la ora 19:00. Ediția din acest an a turneului este intitulată „L’heure bleue”, titlul fiind inspirat de acel interval cu lumina albastră de la finalul zilei. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Concertul va fi susținut de muzicienii Răzvan Popovici (violă), Alexandru Spînu (violă) și Cristiana Mihart (pian). Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, potrivit Radio România Brașov FM.
Ediția din acest an a turneului este intitulată „L’heure bleue”, titlul fiind inspirat de acel interval cu lumina albastră de la finalul zilei, în care predomină liniștea – un atribut esențial în spațiile de concerte. În program, lucrări de compozitori renumiți precum Edward Elgar, Gabriel Fauré sau Béla Bartók.
Casa Regelui Charles, plină de istorie
Anul acesta, casa din Viscri se redeschide sub numele „The King’s House”. Casa simplă și plină de istorie poate fi vizitată până în luna octombrie, iar vizitatorii se pot bucura și de o expoziție de fotografii. Cunoscută sub numele de „Casa albastră”, locuința a fost cumpărată de fiul reginei Elisabeta a II-a în 2006, iar până în 2021 a funcționat ca pensiune.
De asemenea, aici se aflî și sediul Fundaţiei Prinţul de Wales, care organizează ateliere de restaurare tradiţională şi de ţesut, dar şi cursuri de agricultură. Satul Viscri este inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO și se află între Brașov și Sighișoara. În afară de casa din Viscri, Regele Charles mai deţine o proprietate în Valea Zălanului din judeţul Covasna, și aceasta fiind deschisă turiştilor.
Ca un fapt inedit, un ansamblu format din patru case tradiționale, situate în apropierea localității Viscri, este disponibil spre vânzare la prețul de 495.000 de euro. Anunțul de vânzare a fost publicat anul trecut de Romania Sotheby’s International Realty, potrivit Observator. Proprietatea nu constă doar în cele patru case tradiționale bine întreținute, ci include și o curte spațioasă cu iarbă verde.
Ce este SoNoRo Conac
SoNoRo Conac este un proiect inițiat de Asociația Sonoro cu scopul de a intermedia contexte favorabile salvării unor monumente importante din patrimoniul românesc.
Ajuns la ediția a XII-a, proiectul a reușit să pună pe harta culturală a României peste 120 de clădiri a căror istorie transcende timpul. Multe dintre aceste spații au fost consolidate în urma concertelor de muzică de cameră SoNoRo Conac – un gest prin care organizatorii și-au dorit să atragă atenția autorităților și localnicilor. Aceste clădiri au devenit ulterior spații pentru evenimente culturale și au fost redate comunităților și turiștilor.
Citiți și: Regele Charles vine singur în țara noastră