Foarte mulți poporeni se întreabă zilele astea care e secretul ascensiunii lui Călin Georgescu și foarte puțini sunt capabili să găsească răspunsul. Ascensiunea lui Călin Georgescu a luat prin surprindere atât lumea politică românească și internațională cât și media.
Georgescu coace de mulți ani această lovitură
Călin Georgescu și-a pregătit cu multă meticulozitate intrarea pe piața politică românească. Deși imediat după turul 1 al alegerilor pe care le-a câștigat detașat, s-a speculat că domnul Călin Georgescu ar avea relații cu Rusia și cu extremiștii, tot ceea ce a făcut el în ultima vreme nu numai că a infirmat specilațiile anterioare, dar i-a creat o aură de guru care nu poate fi distrusă nici dacă intri în ea cu excavatorul. Toată evoluția lui Georgescu se bazează de câteva principii de manipulare extrem de simple. Sunt principii care stau precum sâmburii în pepene și pe care nu le băgăm în seamă din cauza pepenelui.
Călin Georgescu a apărut pe piața românească ca un produs de marketing și nu ca un produs oarecare, ci ca un produs de lux politic. Dacă foarte mulți încearcă să intre în lumea politică urcând treptele afirmării, de la membru de partid, șef la pionieri, șef la UTC-ul partidului și așa mai departe până în vârf, împiedicându-se de tot felul de trepte și din cu capul de balustradă, ori de câte ori vreun confrate în ale politicii îi pune piedică, Georgescu a ales calea cea mai simplă și cea mai eficientă. Lovitura la vârf. El nu a mers sub radar. Dimpotrivă. construcția mediatizării lui Călin Georgescu mă duce cu gândul la niște profesioniști extrem de sofisticați, cu conturi false făcute acum șapte-opt ani.
Introducerea lui în zona gri a politicii prin contacte cu diverși oameni din zona de business și zona politică, tentativa AUR de a-l impune ca premier făcută de George Simion acum vreo trei ani, mă face să-mi pun niște întrebări apropo de „spontaneitatea” cu care Călin Georgescu a apărut în viața politică românească. În acest moment, existența celui care potrivit unor sondaje de opinie a trage 73% din voturile românilor, împlinește aproape două luni de la apariția publică masivă. Dacă cel care a întors politica românească cu sus în jos ar fi intrat în joc în primăvara anului trecut, nu ar fi depășit 17-18%. Ingredientul secret al ascensiunii lui Călin Georgescu este luarea prin surprindere a electoratului și generarea unui curent de opinie ce nu mai poate fi oprit. În acest moment fenomenul Călin Georgescu ia amploare. Stoparea alegerilor de către Curtea Constituțională, așa cum era de anticipat, nu a făcut decât să alimenteze acest imens interes, această imensă campanie de marketing subliminal pe care se bazează candidatul independent. Nu întâmplător alegerile din turul al II-lea au fost puse în mai. L-am urmărit pe Călin Georgescu la Anca Alexandrescu, la Marius Tucă, la Ion Cristoiu. Nu am rămas impresionat. Călin Georgescu este un intelectual de forță și este un patriot ce depășește limitele accepțiunii normale a termenului. Discursurile lui au structura discursilor câștigătoare, așa cum le-a definit Cicero în fabulasele sale intervenții publice reunite titlul „Ab Catilinam”. Discursul lui Călin Georgescu are foarte multă coajă patriotică și relativ puțin miez obiectiv. Misterul de care e înconjurat acest domn și care este întreținut conștient de către o parte a presei, precum și atacurile prost orchestrate de la latina 3 și lingi tv n-au făcut decât să irite și să facă să migreze mulți intelectuali spre zona Călin Georgescu. Chiar dacă nu acceptă ideea, haită politică, lipsa unui candidat cu un program economic credibil, dar mai ales fezabil a dat apă la moară trilurilor patriotice ale domnului Georgescu, care, bun orator, a știut și știe să își construiască discursurile bazându-se pe niște elemente de comunicare verbală și nonverbală extrem de eficiente.
Nu vreau să le detaliez acum, pentru că ar însemna să fac o analiză pe text și nu cred că va sta cineva să citească. Secretul lui Călin Georgescu este unul foarte simplu. Un marketing politic eficient, un discurs mulat pe nemulțumirile românilor, dar mai ales luarea prin surprindere a clasei politice. Hakuna matata!
