Când este finala Chefi la cuțite 2024 și cine sunt finaliștii sezonului 14, care se întrec în preparate delicioase pentru premiul de 30.000 de euro și stagiul la restaurantul cu o stea Michelin Retroscena, oferit de chef Richard Abou Zaki. Semifinala, care a avut loc de Crăciun, s-a dus între nouă concurenți, dintre care au rămas trei.
Finala Chefi la cuțite 2024
După cele trei probe de foc ale semifinalei Chefi la cuțite 2024 din seara de Crăciun, Daniel Dumitrache, Michele Răduță și Andreea Ignat au fost concurenții cu cele mai mari punctaje, care s-au calificat în finala Chefi la cuțite 2024 de pe 30 decembrie.
Unul dintre cele mai frumoase faze a fost atunci când Daniel Dumitrache (Tuki) din echipa aurie a izbucnit în lacrimi la vederea soției și a fiului său. El este primul nume anunțat de Irina Fodor pentru finala Chefi la cuțite 2024. Preparatul în care a combinat scoici Saint Jacques cu pepene confiat și sos de grapefruit i-a cucerit pe cei patru jurați.
Michele Răduță din echipa verde a împărtășit o poveste personală dureroasă despre pierderea tatălui său, iar jurații au fost impresionați de preparatul său și l-au trimis în finala Chefi la cuțite 2024.
Andreea Ignat, cuțitul de aur al lui chef Richard Abou Zaki, a fost copleșită de un mesaj al fiicei sale plin de iubire. Ea este a treia calificată în finala Chefi la cuțite 2024. Desertul ei cu cocos, mango și fructul pasiunii, prezentat la proba signature dish-ului, a fost foarte apreciat de chefi grație tehnicii, creativității și prospețimii.
Marea Finală a sezonului 14 Chefi la cuțite va fi difuzată, așadar, pe 30 decembrie 2024, de la ora 20:30, pe Antena 1 și AntenaPLAY, iar concurenții rămași vor lupta pentru marele premiu.
Citește și: Incredibil câți bani (publici) primește Andra pentru o cântare de 45 de minute!
Cele mai frumoase momente din semifinala Chefi la cuțite 2024
Semifinala Chefi la cuțite 2024 a început într-o atmosferă electrizantă, cu Irina Fodor intrând pe platou cu vești importante și surprize pentru participanți. În momentul în care au văzut mesaje din partea celor dragi, lacrimile nu au întârziat să apară. Familia și prietenii le-au transmis mesaje înduioșătoare, iar concurenții și jurații nu au reușit să își ascundă emoțiile.
De la prima probă, care le-a cerut să evoce gustul copilăriei, jurizată chiar de rudele lor, la proba pentru care au gătit alături de cei apropiați, degustarea fiind făcută de concurenții sezonului trecut Chefi la cuțite, până la proba signature dish-ului, punctată chiar de către cei patru jurați, semifinala a fost un adevărat maraton de gătit extraordinar de intens.
Concurentul care a obținut cel mai mare punctaj, impresionându-i pe jurați cu evoluția sa extraordinară de la momentul intrării în competiție până la farfuriile prezentate aseară, este Daniel Dumitrache, din echipa aurie. Preparatul în care a combinat scoici Saint Jacques cu pepene confiat și sos de grapefruit i-a cucerit pe cei patru jurați.
Citește și: Cristiano Ronaldo, cadoul lui Mutu pentru fiul său de 7 ani: “Visul a devenit realitate”
Citește și: Buzdu i-a dat peste nas influenceriței Andreea Bostănică, după ce a plâns pe internet că a pierdut o brățară