După campania prezidențială absolut anostă din octombrie-noiembrie 2024, nimic nu prevedea iureșul de săptămâna aceasta. Părea că partidele aflate la Putere controlau aproape totul, inclusiv permisiunea de a candida. Pentru că George Simion a țâșnit în toate măsurătorile și sondajele, bătălia este pentru un loc în finală. Și a ieșit cu măcel între pro-europeni, între cei cu democrația în suflet, între anti-ruși și anti-putiniști.
Fotografiile făcute publice de Elena Lasconi au declanșat un taifun. La prima vedere, în opinia mea. Pentru că este o furtună într-un pahar cu apă. Este un scandal care vizează electoratul userist și o parte din electoratul pesedist. În realitate este vorba de puține procente. Asocierea lui Nicușor Dan cu Victor Ponta și asocierea celor doi candidați cu Florian Coldea nu va avea efecte prea mari.
Să explic mai întâi cu Nicușor Dan. Electoratul său este unul de tip taliban. Votantul lui Nicușor Dan nu poate fi impresionat cu nimic și de nimic. Poți să faci tu zeci de demonstrații că nici măcar o singură promisiune făcută în campania din 2020 nu a fost respectată, căci el tot pe Nicușor Dan îl va vota. Nu contează ce și cum nu a făcut, nu contează ce a zis și nu s-a ținut de cuvânt, nu contează că și-a bătut joc de instituția Primăriei, nu contează absolut nimic. Dar nimic-nimic! Să presupunem că s-a văzut cu Florian Coldea. Așa, și? El rămâne salvatorul nostru, al tuturor. Prea puțini se vor lăsa impresionați în realitate de acest mic „accident de parcurs”.
Să explic acum cu Victor Ponta. O parte din electoratul pesedist va vota cu cel care acum zice că este candidat independent. Numai că cei mai mulți dintre pesediști vor vota cu candidatul oficial al PSD și anume Crin Antonescu. Așa că dacă Ponta va pierde ceva alegători, ei vor fi o parte dintr-o mică parte, deci irelevant pentru scorul final. Iar pesediștii deciși să voteze cu Ponta, oricum nu votează nici cu Nicușor Dan, nici cu Crin Antonescu și nici cu Elena Lasconi, mai bine vor sta acasă.
Deci indiferent cum privim lucrurile, presupusa nucleară detonată de Elena Lasconi va provoca prea mici daune, ca să schimbe ceva semnificativ. Mai degrabă se agită jurnaliștii, comentatorii și cei racordați la lumea politică. În realitate, este un dat la gioale din toată inima! Elena Lasconi nu îl va ierta niciodată pe Nicușor Dan că a colportat cu mai mulți lideri din partidul pe care îl conduce, iar după alegeri sunt convins că șefa USR îi va toca pe cei care au fost împotriva sa.
Viitorul lui Victor Ponta este clar. Numai intrarea în turul al doilea îl poate salva de la moartea sa politică. El a revenit după mai mulți ani, cu ajutorul lui Marcel Ciolacu, dar această campanie electorală a rupt punțile cu actualul premier. Nu cred că este posibilă o reconciliere între Victor Ponta și Marcel Ciolacu. Imaginați-vă doar că Ponta a afirmat în campanie că, dacă va ieși el președinte, acest Guvern va pica. Cu alte cuvinte, Marcel Ciolacu pleacă acasă, dar rămâne prieten cu Victor Ponta? Exclus. Păi de ce am anulat o dată alegerile din decembrie, ca să ajungă Puterea pe mâna lui Ponta!? Mai degrabă vom asista la ieșirea lui Ponta din scena politică, pentru multă vreme de acum înainte spre definitiv.
Viitorul lui Nicușor Dan este destul de clar. Dacă nu câștigă alegerile, cu un președinte înverșunat și cu un Guvern potrivnic, eu nu cred că apucă să își termine mandatul de patru ani la Primăria Capitalei. Cu tot sprijinul din exteriorul României și cu toată simpatia oengiștilor, viața sa va deveni un calvar. Dacă pe deasupra se va dovedi și că relația cu Florian Coldea a fost una reală, atunci va fi și mai și. Nicușor Dan va deveni o țintă clară, iar cei mai mulți dintre bucureșteni vor aplauda execuția sa politică.
Dar să revenim un pic la ideea de bombă în ultima săptămână a alegerilor prezidențiale. În urmă cu vreo 8 ani, am avut ocazia să cunosc un consultant politic olandez, care explica unor candidați la alegerile locale ceva cam de genul: „tu ești profesor, tu ești jurnalist, tu ești om de afaceri, tu ești inginer. Fiecare în meseria lui și în mediul în care funcționează respectă niște reguli. Asta este mare diferență dintre politică și restul meseriilor, al domeniilor de activitate. În politică nu există reguli, mai bine zis singura regulă este că nu există reguli”. Un politician nu este un pugilist, care se bate respectând anumite reguli, invocând onoarea sau respectul reciproc. Pentru un politician nu există lovituri interzise.
Așa am învățat că în politică dacă un candidat află ceva murdar despre contracandidatul său, nu se pune problema dacă va folosi acea informație, ci când o va folosi. Ori meritul Elenei Lasconi este că s-a comportat fix ca un politician – fără scrupule și a încercat să găsească momentul perfect pentru a-i aplica lovitura de grație măcar unuia dintre contracandidații săi. Dacă vor fi doi, înseamnă că este mai eficientă decât credea. Duminică seara vom afla dacă bâta, ghioaga sau nucleara Elenei Lasconi a avut efectul scontat sau nu.