Anchetă explozivă Oficiul de știri. Dezvăluiri uluitoare despre dosarul Caii de la Letea – măcelul. Cum au fost urmărți pas cu pas samsarii de cai de un reprezentant al unui ONG. Cu o mână pe volan, cu alta pe telefon. „Alo, 112?… ”.
Într-o primă parte a anchetei efectuate de Oficiul de știri în Delta Dunării, cu privire la măcelărirea sistematică a cailor sălbatici din Letea și nu numai, am prezentat pe larg argumentele pentru care animalele capturate și ulterior înghesuite, claie peste grămadă, pe gabară și în TIR pentru a fi duse la abator, nu puteau sub nici o formă să fie sacrificate. A venit vremea să arătăm cum s-au desfășurat, cu adevărat, lucrurile în 2011, când caii din Letea (peste 70 la număr) au fost capturați de localnici și predați către samsarii de cai pentru a fi sacrificați cel mai probabil la abatorul din Sf. Gheorghe. Singurii care s-au arătat interesați de soarta cailor sălbatici din Letea și, de altfel, de pe întreg cuprinsul Deltei au fost membrii unui ONG, răspunzător de urmărirea pas cu pas a samsarilor de cai și a ajutoarelor lor în tentativa de a duce bietele animale la abator pentru a fi sacrificate în schimbul unor sume de bani, în paranteză fie spus, infime. Oficiul de știri prezintă în exclusivitate documente și înregistrări audio din ancheta Caii de la Letea – măcelul, care atestă faptul că Poliția Română și DSV nu și-au făcut niciodată treaba în cazul abuzurilor inimaginabile la care au fost supuși caii de la Letea.
Caii de la Letea – măcelul. Episodul sângeros din 2011
Imagini horror cu caii sălbatici de la Letea – înfometați, plini de sânge, cu urme vizibile de lovituri pe întreg corpul sau cu tendoanele tăiate pentru a nu se putea mișca, înghesuiți claie peste grămadă în țarcuri improvizate -, au făcut în 2011 înconjurul lumii. După 13 de ani, răstimp în care presa a mai amintit, sporadic, despre episodul sângeros de atunci, în care s-a încercat măcelărirea a peste 70 de cai sălbatici, proveniți din Letea, lucrurile sunt departe de a fi fost repuse în matca normalității. Oficiul de știri îți prezintă partea a doua a anchetei Caii de la Letea – măcelul. Vom arăta într-o a treia parte a anchetei cum, după ce au fost deposedați de caii de la Letea pe care intenționau să-i trimită la abator, samsarii de cai s-au reorientat spre alte zone din Delta Dunării, populate de cai sălbatici. La urma urmei, are balta pește, nu-i așa?!
40 de cai sălbatici, de la Letea, microcipați ilegal, sub ochii Poliției
„În 2011, la Letea, erau aproximativ 500 de cai sălbatici”, povestește Kuki Bărbuceanu, unul dintre oamenii de bază ai ONG-ului ARCA, organizație care a pus bețe în roate afacerii cu caii sălbatici de la Letea, de pe urma căreia samsarii de cai s-au ales cu sume frumușele de bani în conturi. „Prin mai a venit în Letea un agent economic, interesat să cumpere cai pentru mai multe abatoare din țară. Nu a fost nevoie de prea multe insistențe pentru ca localnicii să percuteze imediat. <<Gata, frățioare, se face. Câți cai vrei? Păi, atâția… >>. Și atâția i-au adus. Au alergat bietele animale vreo două săptămâni, șaizeci și ceva de cai, cu mânji, armăsari, iepe și tot ce vrei. Și gata a venit tirul, <<hai să-i dăm drumul!>>. Pe mine m-a sunat cineva, de la fața locului, un prieten de-ai mei, și mi-a spus ce se întâmplă. A doua zi am fost acolo, am făcut niște poze cu caii înghesuiți în țarc, poze care au făcut, mai apoi, înconjurul planetei imediat după ce a izbucnit scandalul. Absolut oribil tot ce am văzut acolo și am imortalizat pe retina aparatului de fotografiat”, își amintește Kuki. ONG-istul spune că, la vremea respectivă, a anunțat imediat autoritățile (poliția și Direcția Sanitar Veterinară) în legătură cu masacrul de la Letea. „Poliția a venit a doua zi, dar DSV-ul nu a venit niciodată. Și poliția fără DSV nu are ce să facă pentru că oamenii acestui din urmă for cunosc legislația pe animale. Știu, adică, ce trebuie făcut și ce măsuri se pot lua. Poliția trebuie să constate <<da, domne, nu e bine! Animalul e plin de sânge>>. Aia pot să își dea și ei seama, dar un medic veterinar trebuie să constate toate aceste lucruri. Atunci au fost microcipați 40 de cai. Au fost înregistrate atunci, pe loc, 40 de pașapoarte pentru caii sălbatici, ceea ce este total ilegal pentru că nu exista un stăpân pentru un cal sălbatic. Iar fără stăpân, nu poate exista pașaport”, își amintește Kuki despre începuturile anchetei Caii de la Letea – măcelul.
Prefectul cu ședințele de urgență, samsarii cu măcelul în care au fost implicați caii de la Letea
La două zile distanță de momentul în care alertase autoritățile cu privire la masacrarea cailor sălbatici din Delta Dunării, Kuki Bărbuceanu a fost chemat, de urgență, în cabinetul prefectului pentru a da explicații despre povestea cu samsarii de cai. „Împreună cu mine au fost chemați la prefect reprezentanți ai poliției, ai DSV, toate autoritățile de acolo; șeful poliției, directoarea DSV, tot, tot, tot! Am fost luat la unș’pe metrii că <<domne, ce ne-ați făcut? Ne-ați pus presa în cap>>. Că, la câtă presă a fost atunci și câți le băteau la ușă, li se topise faxul de câte cereri primeau. Unii trimiteau faxuri cu <<vă rog să încetați, alții cu să vă arză, să vă dreagă, să vă facă>>…, mă rog, fiecare după cum îl tăia capul. Săraca secretară plângea că nu mai făcea față faxurilor. Bun! Și zic <<domne, eu nu v-am făcut nimic, doar am constatat ce se întâmplă, am informat autoritățile ca să ia măsuri și să oprească măcelul de acolo. Nu ar fi fost nici o problemă dacă vă făceați treaba și luați măsuri când v-am cerut. Dar voi nu ați vrut… atunci normal că au venit toate televiziunile pe capul vostru>>. Eh, și când ședința era în toi, primesc un telefon de la un jurnalist care se afla la fața locului, în Letea. Și îmi zice, <<domne, a plecat tirul. E pe gabară>>. Samsarii încărcaseră deja într-un TIR toți caii de la Letea. Începuse măcelul! Îi durea la bască de faptul că erau urmăriți de presă și de autorități. Mai încercaseră o dată, cu o zi înainte, pe 19, să încarce caii când era toată presa acolo. Au început de dimineața pe la opt, nouă și până seara la zece au reușit să urce douăzeci de cai. Pentru că erau și proști ăia, că nu știau să-i manevreze.. Seara, pe la zece, medicul oficial care fusese trimis acolo a zis <<gata, pe timpul nopții nu se încarcă nu se îmbarcă animale>>. Pericol, noapte, nu se știe, mă rog… <<Toți caii jos, iar mâine se ia totul de la zero>>. Ăia, localnicii, care toată ziua munciseră pe brânci, au înnebunit. Dar n-au avut încotro și au dat jos caii. De altfel, în dimineața zilei de 20 mai, pe la cinci jumătate, când am trecut pe acolo în drumul spre Prefectură, caii erau în țarc, tirul lângă și totul era în liniște… Pe la opt jumătate, nouă, când eram în biroul prefectului, am primit telefon că a fost urcat tirul pe cabară, încărcat cu caii. Urcaseră, într-o singură oră, toți caii. Vă dați seama ce a fost acolo. Ce bâte, ce bătăi… De altfel, am și văzut pe urmă cu ochii mei ce s-a întâmplat”, povestește Kuki detalii din dosarul Caii de la Letea – măcelul.
Caii de la Letea – măcelul. Urmărire ca-n filme. Cu o mână pe volan, cu alta pe telefon. „Alo, 112?… ”
„În sfârșit, își continuă Kuki firul poveștii, s-a terminat ședința, iar eu am așteptat să ajungă TIR-ul. Gabara, de la Letea până la Nufărul – pentru că acolo au dat-o jos -, a făcut vreo șapte ore. Am stat și am așteptat. În cele din urmă, a venit și TIR-ul. Eu cu mașina în urma lor. M-am ținut după TIR pentru că nu știam la ce abator se duc. Toate abatoarele au primit telefoane atunci de la toată lumea. Toți iubitorii de animale i-au amenințat pe proprietarii de abatoare că <<domne, vă trimitem anaful, garda de mediu… >>, așa că nici un abator nu a vrut să mai primească vreun cal. Toți erau cu ochii pe abatoare! Se pare, totuși, că un abator, cel de la Sf. Gheorghe, a spus <<da, primim caii!>>. Acolo îi duceau samsarii de cai! Așadar, TIR-ul în față, eu, după ei, cu o mână pe volan și alta pe telefon. Sunam la 112. <<Domne, pe teritoriul județului dumneavoastră are loc o infracțiune în curs de desfășurare>>”.
Caii de la Letea – măcelul. „Domne, luați și mașina și tot, lăsați-mă doar în pace!”
„Prima oară, povestește Kuki, au fost opriți în Tulcea, de către poliția Deltei. <<Hai, dă-ne actele cailor! >>. Ăia au scos un vraf de documente de pașapoarte ale cailor. Ăia microcipați, pe loc, în Letea în mod ilegal. S-au uitat polițiștii și au zis <<da, poftiți actele, puteți merge!>>. I-am întrebat pe urmă: <<Domne, ai numărat câți cai sunt, câte pașapoarte… și care e situația, cum merg caii ăia înauntru că nu au voie să stea pe etaje, unul peste altul, înghesuiți armăsar cu iapă și mânz, striviți unul de celălalt? Nu, domne, le-am dat drumul>>. Ok. A doua oară au fost opriți undeva prin județul Brăila, într-un sat. I-a oprit poliția. Au luat pașapoartele, s-au dus în secția de poliție cu șoferul după ei, au stat ce au stat, după care eu din mașină văd că ies și <<gata. Puteți merge!>>… Păi, ce faceți, măh, nene? Le dați drumul? <<Nu, domne, că m-a sunat avocatul șoferului și a zis că totul e în regulă>>. Ok! Plecăm mai departe. Iară sun la 112, iară cu o mână pe volan și alta pe telefon. În sfârșit, în Ianca, a venit un comisar de la Brăila cu echipaj cu tot după el. Omul normal de data asta, cu mințile la el… S-a uitat în TIR, a văzut că era deja o iapă moartă în spate – vă dați seama, cu mânji băgați printre armăsarii care se băteau, ceva mai oribil e greu de imaginat! Și i-a tras comisarul pe dreapta, în fața secției, în Ianca, acolo. A făcut acte, a confiscat animalele, tot tacâmul! Șoferul zicea <<domne, luați și mașina și tot lăsați-mă doar în pace>>. 200 de milioane amendă șoferului. Și cam asta a fost tot! Samsarii de cai nu au pățit nimic”.
Caii de la Letea – măcelul. Telefonul de la ora 5 dimineața, fermiera și directorul plângăcios al DSV Brăila
„Acum, ăia au confiscat animalele și au zis <<gata, domne, vi le dăm… sunt ale voastre!>> (ale ONG-ului din care face parte Kuki Bărbuceanu, n.r.). Dar, ce să facem noi cu ele, pentru că în TIR existau și cai cu anemie infecțioasă, AIE… Nu poți, pur și simplu, să le dai drumul pe câmp, în Brăila… <<Domne, ce facem cu caii? Cu ăștia, bolnavi de anemie infecțioasă? Că nu poți să îi lași de izbeliște>>. Izbucnea dracului vreun focar de infecție în zonă și cădea măgăreața pe noi! Ăia care, de fapt, îi salvasem! Eh, și noaptea, de fapt pe la un cinci dimineața, am găsit un anunț pe imobiliare.ro. Era o fermă la Urleasca, la câțiva kilometri de Ianca, de vânzare. Am sunat-o pe proprietară! Deci povestea e halucinantă… Am sunat, a răspuns o doamnă la cinci dimineața. <<Domne că aveți o fermă de vânzare… >>. Aia a închis telefonul. De vreo trei, patru ori. Care nebun sună la cinci dimineața să facă o tranzacție? În sfârșit am reușit să vorbim cu ea. Nu știa nimic de toată povestea, că nu se uita la televizor. Habar nu avea de ce se întâmpla. <<Domne că avem câțiva cai să stea la dumneavoastră o zi, două la dumneavoastră în fermă… că sunt în camion de 24 de ore fără apă, fără mâncare, fără nimic… >>. <<Bine, domne, zice aia. Duceți-vă să vedeți dacă e totul în regulă, că am zis <<domne să aibă garduri, să nu plece caii de nebuni… >>. Bun. Ne-am dus, am văzut, era ok, cu garduri, erau vreo patru hectare cu garduri, cu sârmă, o căsuță… Bun, gata, am găsit și loc și i-am debarcat acolo. Înainte să-i debarcăm am vorbit cu directorul DSV Brăila. <<Domne, uite așa, așa, am găsit niște cai>>… Ăla zice dacă dați vreun cal jos din TIR pe teritoriul județului meu, unde nu mai am anemie infecțioasă de opt ani de zile, vă bag în pușcărie. Mi-a zis el. <<Dom director, atunci trebuie să vă asumați că vreo 50 de cai, nu știam exact cîți sunt încă, o să moară întrun TIR pe teritoriul județului dumneavoastră. Că asta se va întâmpla, fără apă, fără mâncare>>… Zic, hai să vedem. A stat așa câteva secunde, s-a gândit, a făcut o pauză, și a zis <<bine, mă, dar doar două zile>>. A doua zi la debarcarea cailor a venit și el, a venit toată lumea, presa… Directorul săracu a început să plângă… ditamai omul, când a văzut ce e în TIR-ul ăla și cum arată caii… Bun. I-am dat jos. Carantină 90 de zile, ăia cu anemie infecțioasă trebuiau abatorizați, am luat o derogare de la legea asta tâmpită, am zis, <<băh, nu putem să lăsăm așa>>. Mă rog, am refăcut testele AIE pe cai, că nu știam dacă sunt pe bune, nu sunt pe bune… zece am găsit cu anemie. Și atât! Și atunci, altă derogare, să îi putem eutanasia. Să nu-i trimitem la abator… Am primit ok-ul pentru derogare. De la președintele ADSV-ului pe vremea aia, domnul Broatiș, un om foarte ok! Și, nah, i-am eutanasiat, am dus cadavrele la Protan. Vă dați seama… totul plătit de noi, pe banii noștri… dacă îi duceam la abator, luam noi niște bani pe carne, așa vreo sută de milioane ne-a costat totul. Eh, și caii au rămas acolo o perioadă ca să îi întoarcem la Letea că asta era ideea. Ceea ce până la urmă s-a întâmplat”, își încheie Kuki tirada.
Proiect de investiții de milioane de euro pentru caii de la Letea, uitat în sertare de 13 ani
„Singura persoană din politica românească de până acuma care s-a ținut de cuvânt, instantaneu, deci fără tergiversări, a fost ministrul turismului și dezvoltării de la acea vreme, doamna Elena Udrea. Când m-am dus și i-am spus ce s-a întâmplat și ce comoară există acolo la Letea, într-o săptămână a trimis o echipă, a făcut un studiu – oamenii au stat acolo mai bine de o săptămână – și într-o lună aveam un proiect de investiții de trei milioane și ceva de euro în Letea, trei campinguri, piste de biciclete de lemn – că n-ai voie să torni un gram de asfalt în Delta Dunării. S-a făcut asta, s-a încheiat și un protocol cu ministerul, pentru promovarea turistică a zonei, s-a aprobat de către Guvern absolut totul în septembrie. S-a amânat puțin că nu au știut <<domne, cine aplică? Consiliul Local din comuna CA Roseti sau Consiliul Județean>>. Atunci am sunat și pe primar și pe președintele CJ, le-am zis uite așa și așa, le-am trimis și fax amândurora, că am zis că din doi se va decide unul… Și, ce să vezi că s-au zăpăcit planetele și a căzut Guvernul. Și a venit ăla tinerelul, Mihai Ungureanu, și s-a dus dracu tot! Că PD-ul a dispărut … proiectul și acum există prin vreun sertar la Guvern pe undeva, dar s-a ales praful de tot”, își încheie cu năduf povestea Kuki Bărbuceanu care a adăugat că singurii care nu au pățit deocamdată nimic în toată povestea Caii de la Letea – măcelul sunt samsarii de cai.
