În timp ce în majoritatea statelor NATO militarii veterani, decorați pentru fapte de arme, beneficiază de rente viagere, pensii majorate și respect instituțional, în România veteranii primesc cadou doar un loc de veci și li s-au tăiat și din beneficiile de care aveau parte. Practic, sunt tratați ca o problemă bugetară, nu ca o datorie morală. Un proiect de lege al AMVVD încearcă să repare această discrepanță profundă, chiar și pentru veteranii de război, dar este ignorant de MApN și de politicieni.
Un proiect de lege ignorat de politicieni arată ce cadou primesc militarii veterani din România: Un loc de veci. Ce se în statele aliate NATO.
Inițiativa legislativă a AMVVD vizează modificarea și completarea Legii nr. 168/2020, act normativ care, odată cu intrarea sa în vigoare, a eliminat sau a restrâns o serie de drepturi acordate anterior pentru militarii veterani români, participanți la acțiuni militare în afara teritoriului național.
În situația actuală, militarii veterani primesc cadou doar un loc de veci.
Acest proiect de lege propune recunoașterea explicită a meritelor militarilor decorați cu ordine și medalii cu însemn de război, inclusiv a celor care nu au fost răniți, dar s-au remarcat prin curaj, inițiativă și spirit de sacrificiu în teatrele de operații NATO sau ONU.
„Introducerea în Legea 168/2020 a unor compensații bănești pentru militarii români medaliați de către statul român ar fi un pas firesc în consolidarea recunoașterii naționale a valorii serviciului militar în teatrele de operații. Aceasta ar reflecta nu doar o datorie morală, ci și o investiție în viitorul Armatei României și în capacitatea sa de a-și îndeplini angajamentele internaționale.”, se arată în expunerea de motive.
Avansare onorifică în grad, fără impact bugetar pentru militarii veterani
Una dintre cele mai importante prevederi din acest proiect de lege este înaintarea onorifică în grad pentru militarii veterani din teatrele de operații, aflați în rezervă sau retragere, care au fost decorați cu însemn de război.
Avansarea ar urma să aibă loc o singură dată, la data de 11 Noiembrie, de Ziua Veteranilor din teatrele de operații, până la gradul de colonel, iar pentru acordarea gradului de general de brigadă în retragere prin decret prezidențial. Măsura este una simbolică și nu presupune cheltuieli suplimentare pentru bugetul de stat.

Veterani care nu au dreptul nici să depună coroane
Trebuie subliniat că, prin Legea 215/2015, nici veteranii de război, nici militarii veterani din teatrele de operații nu pot depune nici măcar coroane în timpul ceremonialelor.
„Este absurd, ținând cont de faptul că sunt văduve, urmași și camarazi ai celor căzuți pe front sau în teatrele de operații. Din acest motiv, am cerut și modificarea acestei legi. Din păcate, demersurile noastre au rămas fără răspuns.”, a declarat, pentru Oficiul de Știri, Marius Apostol, președintele Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități (AMVVD) „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”.

Indemnizații lunare neimpozabile pentru militarii decorați
Acest proiect de lege, inițiat de AMVVD, introduce indemnizații lunare neimpozabile, calculate în raport cu câștigul salarial mediu brut pe economie: veteranii din teatrele de operații beneficiază de o sumă forfetară lunară de 25% din salariul mediu brut; militarii decorați cu ordine și medalii naționale cu însemn de război primesc suplimentar o indemnizație de 1,3 salarii medii brute lunar.
Drepturile sunt cumulative, nu afectează pensia militară sau alte venituri și nu pot fi impozitate ori executate silit.
Proiect de lege care interzice tăierile drepturilor prin ordonanțe de urgență
Un alt punct esențial din aceste proiect de lege inițiat de AMVVD pentru militari veterani îl reprezintă actualizarea automată a drepturilor, ori de câte ori se modifică salariul mediu brut pe economie. Textul din proiectul de lege interzice explicit prorogarea sau suspendarea acestor drepturi prin ordonanțe de urgență sau alte acte normative temporare.
Această prevedere vine în contextul în care unele indemnizații prevăzute în legea actuală au fost amânate ani la rând, în ciuda acceptării lor formale de către membrii ai Guvernului care s-au perindat la cârma țării, dar și de diferite grupuri parlamentare.

Scutiri fiscale și protecție juridică
Veteranii din teatrele de operații ar fi urmat să beneficieze și de: scutire de impozit pentru un singur autoturism aflat în proprietate; posibilitatea acordării unor reduceri sau scutiri de taxe locale, prin hotărâri ale autorităților locale; protejarea indemnizațiilor față de impozitare, contribuții sociale sau popriri.

Militarii români au dreptul legal doar la un loc de veci
În România, singurul drept explicit prevăzut, în prezent, pentru militarii veterani cu decorații de război este locul de veci gratuit.
În expunerea de motive a proiectului de lege propus de AMVVD se face o comparație directă cu practica statelor NATO. În SUA, Marea Britanie, Franța, Germania sau Polonia, militarii decorați pentru fapte de arme beneficiază de rente viagere, pensii majorate și facilități extinse pentru familie.
De exemplu, un militar american decorat cu Medal of Honor primește lunar peste 1.000 de dolari suplimentar, are pensie majorată, facilități fiscale și drepturi speciale pentru copiii săi, inclusiv acces fără examen în academiile militare.
Cum sunt respectați și recompensați militarii veterani în statele NATO, față de cei din România
În documentul intrat în posesia Oficiul de Știri se arată că, în practica în vigoare a statelor membre aliate NATO, sunt acordate drepturi militarilor medaliați pentru merite în executarea misiunilor de luptă.
Recompensarea militarilor veterani decorați, în practica altor state / armate NATO.
1. Medal of Honor/Medalia de Onoare este cea mai mare decorație militară în SUA, este decorația acordată de Guvernul SUA care se înmânează de Președintele SUA în numele Congresului, acelor militari care s-au distins prin curaj riscându-și viața dincolo de datorie împotriva unui inamic al SUA. Ca valoare se aseamănă cu Crucea Victoriei britanice sau cu Legiunea de Onoare Franceză. Datorită acestor criterii medalia se acordă adesea postum (președintele SUA familiei decedatului). Conform analizei revistei americane Times în cazul războaielor din Irak și Afganistan o medalie se primea la aproximativ un milion de militari în serviciu, în cazul războaielor anterioare era de o medalie la 100 000 militari. Medaliatul se bucură de unele privilegii legale în SUA.
Cei medaliați cu Medalia de Onoare din motive juridice și de tradiție primesc mai multe drepturi. Conform tradiției oricare alt militar, indiferent de rang este obligat să salute primul medaliatul. Conform legilor americane medaliații au mai multe beneficii.
Drepturile pe care le le primește cel medaliat:
• Fiecare medaliat primește o completare lunară a pensiei/soldei de 1027 dolari.
• Cei în serviciu au dreptul la completarea sumei pentru haine.
• Toți medaliații şi membrii familiei primesc drepturi speciale de cumpărături în cantinele și magazinele Alimentare ale bazelor americane.
• Fiecare medaliat are reduceri în cazul transporturilor aeriene.
• Copiii tuturor medaliaților sunt acceptați fără examen la oricare academie militară din SUA.
• Toți medaliații primesc cu 10% mai multă pensie decât pensia cuvenită calculată.
• Toți medaliații au dreptul să fie înmormântați în cimitirul militar din Arlington.
• Toți medaliații după 23 octombrie 2002 primesc steagul Medal of Honor.
• Medalia de onoare poate fi purtată şi pe haine civile.
Conform legii primesc retroactiv steagul toți medaliații care sunt în viață. Regulamentul militar pe lângă acestea permite medaliatului să poarte uniforma de paradă (cu câteva excepții clar definite). Ceilalți militari ai forțelor armate au dreptul să poarte uniforma de paradă doar cu ocazii speciale.
Alte medalii prin care se recunosc meritele militarilor din armata SUA( US Army) sunt: The Army Achievement Medal, the Commendation Medal sau The Medal of Merit, etc.
2. În Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord – militarilor li se acordă pentru acte de eroism „în fața dușmanului” Crucea Victoria și are prioritate față de celelalte ordine, decorații, medalii.
3. În Franța cea mai înaltă decorație militară ce se acordă militarilor pentru fapte de eroism este Legiunea de Onoare.
4. În Germania, decorația oficială cea mai înaltă ce se acordă militarilor pe timp de război este Crucea de Fier.
În cele trei țări Anglia, Franța, Germania, persoanele decorate cu decorațiile de război, anterior menționate, beneficiază de:
– Rente viagere lunare pe viață
– Pensii de serviciu majorate cu diferite procente
– Scutire de impozite
– Alte facilități în sistemul de asigurări sociale
– Respectul cuvenit.
5. În Polonia militarii participanți la acțiuni militare și decorați cu decorația Virtuții militare, beneficiază de pensie de serviciu pe toată durata vieții.
Impact bugetar redus, reparație morală majoră
Potrivit datelor oficiale, doar 210 dintre militarii din întregul sistem național de apărare au fost decorați cu ordine naționale cu însemn de război. Dintre aceștia, o parte sunt decorați post-mortem sau au fost răniți.
Inițiatorii subliniază că impactul bugetar este nesemnificativ, raportat la numărul extrem de redus de beneficiari, dar efectul simbolic și moral ar fi major pentru Armata României și pentru credibilitatea statului față de propriii militari.

Un test de respect pentru militarii veterani
Proiectul de lege inițiat de AMVVD nu solicită privilegii, ci alinierea României la standardele statelor aliate NATO și recunoașterea concretă a sacrificiilor asumate de militarii români în teatrele de operații.
Un vot în Parlamentul României ar putea arăta dacă țara noastră și MApN își respectă militarii veterani doar în discursuri festive sau și prin fapte.
Acum, în timp ce în majoritatea statelor NATO militarii veterani, decorați pentru fapte de arme, beneficiază de rente viagere, pensii majorate și respect instituțional, în România veteranii primesc cadou doar un loc de veci și li s-au tăiat și din beneficiile de care aveau parte. Practic, sunt tratați ca o problemă bugetară, nu ca o datorie morală. Un proiect de lege al AMVVD încearcă să repare această discrepanță profundă, chiar și pentru veteranii de război, dar este ignorant de MApN și de politicieni.








