Soldaţii israelieni au misiunea de a evacua în termen de 24 de ore toţi locuitorii din zonele israeliene din jurul Fâşiei Gaza, unde „lupte eroice sunt în desfăşurare pentru eliberarea ostaticilor”, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al armatei israeliene. Două zile de groază şi teroare – Israel a declarat în mod oficial stare de război, pentru prima dată în ultimii 50 ani.
Analiştii spun că atacurile Hamas sunt un fel de Pearl Harbour al Israelului
Cel puţin 600 de oameni au fost ucişi în atacurile teroriste şi peste două mii au fost răniţi. În oraşele din sud, armata poartă lupte de stradă cu teroriştii şi încearcă să elibereze familii întregi luate ostatice.
Tot mai mulţi martori povestesc faptul că militanţii Hamas au făcut un adevărat masacru la un festival de muzică – au împuşcat zeci de tineri şi au luat pe alţii prizonieri.
Printre cei care au scăpat miraculos sunt şi copiii unor familii de români stabiliţi în Israel. Imagini şi informaţii cu puternic impact emoţional.
- Bilanțul victimelor din Israel a crescut la cel puțin 600 de morți și 2.000 de răniți. În Gaza, riposta israeliană a ucis aproape 400 de militanți palestinieni, potrivit armatei israeliene.
- Pe de altă parte, oficialii palestinieni spun că cel puțin 370 persoane au fost ucise în atacurile aeriene din Fâșia Gaza iar alte 2.290 sunt rănite.
- Armata israeliană susține că a preluat din nou controlul asupra majorității zonelor din sudul țării, dar luptele continuă în zonele apropiate de granița cu Gaza.
- Armata israeliană a făcut publice numele a 44 de soldați uciși în lupte, între care și mulți ofițeri și doi comandanți de elită.
Colonelul Jonathan Steinberg, comandantul Brigăzii Nahal din Israel și colonelul Roi Levy, șeful unității Multidimensionale de elită, cunoscută sub numele de unitatea „Fantoma”, se numără printre zecile de soldați uciși în luptele cu militanții Hamas, a anunțat duminică, 8 octombrie, armata israeliană (IDF)
Peste 600 de persoane au fost ucise în Israel de când Hamas a lansat sâmbătă o ofensivă militară din Fâşia Gaza, iar mişcarea palestiniană a luat “peste 100 de prizonieri”, a transmis duminică guvernul israelian, în timp ce Ministerul Sănătăţii din Fâşia Gaza, controlat de Hamas, a anunţat un bilanţ de 370 de morţi de partea palestiniană, relatează AFP.
Numărul morţilor “nu este definitiv”, a declarat pentru AFP un oficial al biroului de presă al executivului israelian, adăugând că, dintre cei 2.000 de răniţi din ţară, 200 sunt “în stare critică”.
De partea cealaltă, autorităţile locale din Fâşia Gaza au anunţat tot duminică, în doua zi de ostilităţi, că numărul morţilor în conflictul dintre Israel şi Hamas din Fâşia Gaza a crescut la 370 de partea palestiniană.
“Trei sute şaptezeci de cetăţeni au fost ucişi şi alţi 2.200 au fost răniţi”, a transmis Ministerul Sănătăţii al mişcării islamiste palestiniene din Gaza.
Cabinetul de securitate al Israelului a declarat oficial stare de război, potrivit biroului de presă al Guvernului
Războiul „a fost impus statului Israel printr-un asalt terorist criminal din Fâșia Gaza” sâmbătă, se arată în comunicatul guvernului.
Premierul Benjamin Netanyahu a promis că țara „se va răzbuna cu putere” pentru atacul comis de militanții palestinieni.
Declarația de război a fost adoptată în conformitate cu articolul 40 din Legea fundamentală a Israelului, a precizat biroul de presă. Israelul nu are o constituție scrisă, dar cele 13 legi fundamentale ale sale îndeplinesc o funcție similară.
Familii întregi au fost sechestrate, civilii au fost ucişi
Ambasadorul Israelului în România, Reuven Azar, afirmă că lupte grele se duc în continuare în trei dintre localităţile atacate de Hamas, iar în alte 22 de localităţi armata israeliană a preluat ciontrolul.
Azar crede că, chiar dacă acest conflict va dura, Israel va reuşi să îndepărteze această ameninţare. De asemenea, oficialii israelieni sunt convinşi că teroriştii Hamas au avut ajutor ”masiv” din Iran.
”Situaţia este foarte serioasă. În ultimele 24- 36 de ore de cânt au început atacul am încercat să restabilim controlul pe teren la graniţa cu Fâşia Gaza. Sunt în continuare trei zone în care armata israeliană luptă cu teroriştii. În celelalte 22 de locaţii am reuşit să restabilim ordinea. Vedem cât de atroce şi sălbatic a fost acest atac.
Familii întregi au fost sechestrate. Civilii au fost ucişi. Sunt mame care au fost luate cu copiii lor şi târâte în Fâşia Gaza. Sunt atrocităţi pe care doar în Daesh le vedem”, a declarat, duminică, la Antena 3, ambasadorul din Irsrael în România, Reuven Azar
Acesta a precizat că s-au luat măsuri pentru a închide frontiera cu Gaza
”Armata israeliană a reuşit să ucidă sute de terorişti care fie încercau să pătrundă din Gaza, fie să se întoarcă acolo. Ne concentrăm să preluăm controlul pe teren. În paralel, ne pregătim campania militară împotriva acestor terorişti”, a mai afirmat Reuven Azar.
Întrebat ce se întâmplă în nordul ţării, ambasadorul a precizat: ”Am văzut bombardamente Hezbollah. Israel a ripostat. Nu ştim dacă va duce la escaladarea conflictului, dar ne pregătim şi pentru situaţia în care suntem atacaţi şi din nord”.
”Se pare că ceea ce Hamas vrea acum este să se ajungă în situaţia în care întreaga lume arabă să atace Israelul. Nu credem că se va întâmpla acest lucru “, a adăugat ambasadorul Israelului în România.
Acesta a precizat că ”Israelul nu va permite acestor forţe să distrugă statul”
”Ne vom apăra. Poate dura, dar sunt sigur că nu va dura ani, poate dura săptămâni sau mai mult, dar vom îndepărta această ameninţare”, a mai afirmat ambasadorul.
Acesta consideră că Hamas a avut ajutor din Iran: ”Acest atac a fost planificat cu meticulozitate de ani de zile. Ştim că Hamas, inclusiv liderii lor, au recunoscut că au primit ajutor masiv din Iran.”
CITEȘTE ȘI:
Cum ne-a pedepsit UEFA, după incidentele de la meciul cu Kosovo