BYD, cel mai mare producător de vehicule electrice şi plug-in hybrid din China, anunță că, în 2023, a vândut 3,02 milioane de automobile electrificate.
Totalul reprezintă o creştere de 61,9% comparativ cu anul precedent, potrivit companiei chineze.
BYD a depășit liderul mondial Tesla în al patrulea trimestru din 2023
Potrivit informațiilor oficiale, BYD a comercializat în decursul anului trecut circa 1,6 milioane de vehicule complet electrice şi în jur de 1,4 milioane de vehicule hibride cu încărcare la priză (PHEV).
BYD a declarat că vânzările sale de vehicule electrice şi vehicule hibride în decembrie 2023 au fost de 340.178 de unități, dintre care 190.754 au fost full electrice.
Așadar, în 2023, chinezii au vândut 3.024.417 mașini electrificate, devenind cel mai mare producător de mașini echipate cu sisteme de propulsie electrică, hibridă și cu hidrogen. De asemenea, această performanță le-a permis asiaticilor să se claseze în top 10 producători mondiali în materie de vânzări.

Din cele peste trei milioane de mașini comercializate, 1,57 milioane au fost 100% electrice, iar 1,4 milioane plug-in hybrid. Rivalul direct, Tesla, a vândut 1,8 milioane de mașini electrice.
De altfel, în cel de-al patrulea trimestru al anului precedent, compania asiatică a comercializat mai multe mașini cu zero emisii comparativ cu Tesla. În 2023, americanii și-au păstrat poziția de cel mai mare producător de automobile electrice din lume. Însă, dacă BYD va menține acest ritm de creștere, în scurt timp va deveni producătorul numărul 1 din lume.
La performanța chinezilor au contribuit exporturile de mașini. Mai exact, constructorul din Shenzhen a vândut cu 334% mai multe mașini pe 70 de piețe externe comparativ cu anul 2022, mai exact 242.765 de unități.