Buzz House: The Movie 2, în cinematografe pe 15 aprilie. După succesul răsunător al primului film, care a devenit cel mai vândut film românesc al anului 2024, cu peste 500.000 de bilete vândute, „Buzz House: The Movie 2” se pregătește să revină pe marile ecrane. Lansarea oficială este programată pentru 15 aprilie 2025, iar fanii seriei comedy horror își pot achiziționa biletele în avans, începând cu 25 martie, de pe buzzhouse.ro.
Buzz House: The Movie 2. Detalii despre premieră
Filmul este produs de Selly Media Network, în colaborare cu Vidra Productions, și va fi distribuit de Vidra Distribution.
Avanpremierele vor avea loc pe 15, 16 și 17 aprilie, urmând ca din 18 aprilie filmul să fie disponibil în toate cinematografele din România.

Povestea continuă – mai multă comedie, mai mult haos!
Buzz House: The Movie 2 duce povestea la un nou nivel. Selly revine, însă cu o problemă majoră: după ce se trezește din comă, își pierde abilitatea de a minți.
Prietenul său, Costi Max, vede această situație ca o oportunitate de aur și încearcă să transforme „defectul” lui Selly într-un show viral. Dar lucrurile scapă rapid de sub control, iar aventura devine un mix exploziv de comedia, haos și suspans.
„Ne-am dorit să păstrăm esența primului film, dar și să ducem povestea mai departe. Am lucrat mult la scenariu pentru a aduce atât momente de comedie autentică, cât și conflicte dramatice care să aprofundeze experiența cinematografică.” a declarat Selly, producătorul filmului.
Buzz House: The Movie 2. Distribuție
Noua producție reunește o serie de influenceri de top, aducând o doză fresh de umor și dinamism:
- Andrei Șelaru (Selly) – în rolul principal
- Tina Duceac – Tina, vocea rațiunii
- Albert Constantin (Albert NBN) – elementul comic al poveștii
- Marius Neagu (Imogen) și Miruna Rumina (Miruna) – completând echipa Buzz House
- Alex Ghinea (Noua Unspe), Vlada Bernevec (Vlada), Grigore Avram (Grigore), Miruna Leu (Rinu), Andrei David Iancu (Davidenko), Alexia Florea (Alexia Ale), Theo Zeciu (Theo), Ilinca Dascălu (Dilinca), Maxinese Constantin (Costi Max) și Bogdan Dracea (Drăcea)

Regia și producția – un proiect realizat într-un timp record
Filmul este regizat de Florin Babei, care a lucrat și la prima parte a seriei. Producția s-a desfășurat într-un timp record, cu doar 20 de zile de filmare, iar post-producția a fost finalizată într-o lună.
„Cel mai provocator moment a fost filmarea la sediul SMURD, unde am avut de-a face cu decolări de elicoptere și ambulanțe. Am filmat scene de noapte extrem de complexe, dar fiecare efort a meritat!” spune Selly.
Un fenomen viral: De la YouTube la Netflix
Conceptul „Buzz House” s-a născut din reality-show-ul cu același nume, disponibil integral pe canalul de YouTube al lui Selly. Primul film a avut un succes imens și a ajuns pe Netflix România, unde a ocupat locul #1 în topul celor mai vizionate filme timp de mai multe săptămâni.