Bugetul pentru 2025, până la adoptarea sa într-un orizont de timp încă incert, stârnește o mare neîncredere în rândul analiștilor economici, cel puțin datele care se vehiculează în acest moment. Analistul economic Adrian Negrescu a declarat, în exclusivitate pentru Oficiul de Știri, că avem de-a face cu ”o însăilare de date financiare”, care nu au nicio legătură cu realitatea economică.
Bugetul pentru 2025, afirmații în contra evidențelor economice
Bugetul pentru 2025, așa cum este el creionat acum în declarațiile guvernanților, ridică foarte multe semne de întrebare.
Guvernul Ciolacu 1 a fundamentat bugetul pentru 2024 plecând de la estimarea unui avans economic de 3,5%, deși numeroase voci ale analiștilor economici au atras atenția că este o prognoză mult prea optimistă.
La finalul anului, cu ”cele mai mari investiții publice din istorie”, așa cum s-au lăudat guvernanții, creșterea economică pentru 2024 va fi în jur de 1%.
Deși introduce măsuri de austeritate, cunoscute ca având efect încetinirea avansului economic, guvernul Ciolacu 2 anunță pentru 2025 o creștere a produsului intern brut cu 2,5%, în contra tuturor evidențelor economice.
Noul ministru de Finanțe, Tanczos Barna, anunță că o reducere a deficitului bugetar la 7,5% în 2025, în timp ce vorbește încă despre un avans economic de 2,8% pentru România în 2024 și despre un deficit bugetar de sub 8% pentru anul trecut, deși este evident că dezechilibrul va fi mai mare.
În ce măsură vor reuși guvernanții să redreseze financiar barca economiei și să reducă uriașa gaură a deficitului bugetar, prin care finanțele țării iau apă, precum și care sunt riscurile ca barca să se scufunde, Oficiul de Știri l-a întrebat în exclusivitate pe analistul economic Adrian Negrescu.
Bugetul pentru 2025, ”o poveste pentru liniștit investitorii”
”Legea bugetului se dovedește a fi, ca de altfel în ultimii ani, doar o simplă poveste bună de liniștit investitorii, cei care susțin din punct de vedere financiar România.
Este o culegere de povești aspiraționale cu happy-end, dar care s-a putea transforma din păcate într-o poveste horror, din punct de vedere financiar, în 2025.
Să estimezi o creștere economică de 2,5% pentru 2025, în condițiile în care abia ai încheiat anul cu o creștere 1%, înseamnă ori să nu înțelegi realitățile economice, ori să îți dorești să fii optimistul de serviciu, într-o situație financiară deosebit de dificilă, pe care chiar și agențiile de rating o semnalizează a fi una îngrijorătoare.
Legea bugetului este construită atât de prost încât, din punctul meu de vedere, va suferi multiple modificări pe parcursul anului 2025, pe fondul evoluției economice.”, a declarat Adrian Negrescu, în exclusivitate pentru Oficiul de Știri.
E-urile fiscale, ”apă de ploaie”
”Mai mult decât atât, cheltuielile cu bunuri și servicii, cele pe care politicienii ne tot spun că le vor scădea și că vor introduce austeritatea, acestea rămân în continuare la nivelul de 5,2% din PIB, ca și anul trecut și s-ar putea chiar să înregistreze o creștere, pentru că vom avea un PIB mai mare în 2025.
Deci cheltuieli mai mari cu bunuri și servicii, cu achiziții de mașini, de telefoane mobile, de mobilier de lux, de tot felul de servicii cumpărate de la firmele prietene – păi asta numai restructurare și reformă nu se dovedește a fi.
Toate e-urile fiscale pe care le-a introdus anul trecut Ministerul Finanțelor se dovedesc a fi doar apă de ploaie, dovadă că nici în estimările oficiale veniturile statului nu vor crește în 2025 decât cu vreo 26 de miliarde de lei, și asta în cel mai bun caz.
E pur și simplu o poveste, o însăilare de date financiare care să dea bine și care nu reflectă sub nici o formă realitatea economică.
Să nu uităm că toate măsurile de creștere a taxelor, introduse de la 1 ianuarie, nu vor avea decât efect negativ, vor reduce încasările la bugetul de stat, astfel încât veniturile statului, prognozate undeva la 625 de miliarde de lei în acest an, s-ar putea dovedi doar o poveste frumoasă și nimic altceva.”, susține analistul economic.
Deficitul bugetar, ”Greu de scăzut”

”Deficitul va fi greu de scăzut, în condițiile în care numai pentru pensii va trebui să găsim de undeva, numai Dumnezeu știe de unde, încă 7 miliarde de euro, pentru a plăti pensiile majorate conform noii legi a pensiilor.
Mai sunt și alte cheltuieli, gândiți-vă că numai pentru înzestrarea militară a acestei țări va trebui să dăm undeva la 5 miliarde de euro, bani care nu există, mai sunt tot felul de presiuni pe zona cheltuielilor pentru a atrage fondurile europene, acolo unde trebuie să venim cu aproape 4 miliarde de euro, dacă vrem să continuăm lucrările deja deschise pe șantierele autostrăzilor și tot ce ține de investiții prin PNRR.
Mai avem doar un singur an din PNRR și noi nu am atras decât 9 miliarde de euro din 28 de miliarde posibile, suntem pur și simplu într-un adevărat dezastru financiar raportat la ceea ce ne propuneam cu PNRR și ceea ce este de fapt.
Așa cum spuneam încă de la începutul PNRR-ului, acesta va fi de fapt un Plan Național de Reforme Ratate, în niciun caz un proiect care să aducă într-adevăr o creștere economică a acestei țări.
Ne vom duce din păcate din ce în ce mai mult spre o creștere a datoriei publice, spre o accentuare a deficitului bugetar și spre un mediu fiscal din ce în ce mai arid, cu taxe din ce în ce mai mari, care vor afecta puternic competitivitatea României și puterea de cumpărare a populației.”, a mai spus spus Adrian Negrescu despre bugetul pentru 2025.