Bugetarii vor avea două salarii, unul fix și unul de performanță. Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a dezvăluit că, după intrarea în vigoare a noii legi a salarizării, bugetarii vor beneficia de două tipuri de venituri.
Această măsură, deși aduce beneficii potențiale, poate, de asemenea, să conducă la încasarea unui venit mai mic.
Bugetarii vor avea două salarii, unul fix și unul de performanță
Bucura Oprescu a detaliat că salariul la stat va fi format dintr-o parte fixă și una variabilă, aceasta din urmă constând în sporuri care pot varia în funcție de performanța angajatului în luna respectivă.
Salariul bugetarilor = Salariu fix + sporuri + bonusuri
Ministrul Muncii a explicat cum va fi compus acest salariu bonus, evidențiind că acesta va fi format din salariul brut de încadrare, sporurile obținute din condițiile de muncă specifice și un bonus de performanță, acesta din urmă fiind limitat la maximum 20% pe ordonator de credite.
“Acele sporuri sunt date de condițiile unde își desfășoară locul de muncă. Adică dacă avem un medic, urgentist sau ATI, sporul provine de la faptul că acelea sunt condițiile de muncă pe care le are.” a subliniat ministrul Muncii.
Cum se aplică sporurile și bonusurile
“Avem această parte care ține de un bonus de performanță, pe care angajații care îndeplinesc criteriile le vor primi. Aceste criterii vor fi stabilite prin lege la nivel general și apoi de fiecare ordonator de credite”, a explicat ministrul Muncii.
Această schimbare în sistemul de remunerare al bugetarilor ar fi menită să încurajeze performanța și să recompenseze angajații care îndeplinesc criteriile stabilite în lege.
“Ei bine, sporurile reprezintă o altă componentă, dar care trebuie să se încadreze în maximum 20% pe ordonator de credite și vom mai avea această parte care ține de un bonus de performanță, pe care angajații care îndeplinesc criteriile le vor primi.” a declarat Bucura Oprescu. pentru Antena 3.
Ministrul Muncii nu a precizat cine va face evaluarea performanței și care sunt criteriile standard care vor compune venitul variabil.