Bruce Springsteen face acum parte din clubul muzicienilor a căror avere depășește un miliard de dolari, potrivit revistei de Forbes. În acest club al vedetelor foarte bogate, el se alătură unor nume precum Rihanna, Jay-Z și Taylor Swift.
Născut într-o familie din clasa muncitoare din New Jersey, vocea Americii proletare şi muncitoare, „eroul chitarei” a „acumulat o avere substanțială” de-a lungul deceniilor „cântând despre orginile sale”, scrie Forbes, care estimează averea sa la 1,1 miliarde de dolari.
De la albumul său de debut “Greetings from Asbury Park, N.J. “(1973), cel supranumit The Boss a vândut aproximativ 140 de milioane de albume în întreaga lume, iar memoriile sale au fost un bestseller.
Cântărețul a câștigat 20 de premii Grammy și un Oscar pentru hitul său “Streets of Philadelphia” (1994).În vârstă de 74 de ani, interpretul pieselor “Born in the USA” și “Dancing in the Dark” a reușit, de asemenea, să își mărească averea în 2021, când şi-a vândut drepturile asupra catalogului său muzical către Sony pentru aproximativ 500 de milioane de dolari, la scurt timp după o serie de concerte sold-out pe Broadway.
Povestea lui Bruce Springsteen ajunge şi în cinematografe
Fidel trupei sale originale, E Street Band, el se află în prezent într-un turneu mondial care va dura până în 2025. De-a lungul carierei sale, el a oferit fanilor săi o serie de concerte spectaculoase, cel mai lung durând peste patru ore, la Helsinki, în 2012.
Povestea lui Bruce Springsteen va ajunge şi în cinematografe, într-un viitor film biografic, cu Jeremy Allen White, starul din “The Bear”, în rolul său.
Bruce Springsteen a explicat în „Deliver Me From Nowhere”: „Am fost în crearea unei identități (…). Am vrut să conectez această identitate cu imaginea foarte mare a țării în general… Așa că aveam nevoie de oameni care să fie dispuși să meargă atât de adânc pe cât aveam nevoie și eram dispus să merg și eu.” Odată ce Springsteen a avut trupa sa, a apelat la Jon Landau, un fost jurnalist rock, pentru a-i fi manager și producător de discuri. El a fost cel care, după ce a ascultat muzica lui Bruce, a scris în celebrul ziar Real Paper din Boston: „Am văzut viitorul rock and roll-ului și numele său este Bruce Springsteen”.
Bruce Springsteen nu s-a retras din muzică până la 74 de ani
Bruce Frederick Joseph Springsteen s-a născut pe 23 septembrie 1949 într-un orăşel din New Jersey. Cu gene olandeze şi irlandeze din partea tatălui şi italian după mamă, Bruce a avut parte de copilăria tipică a primelor generaţii de imigranţi, marcată de resurse financiare limitate. Cu un tată care lucra ca şofer de autobuz, dar marcat de problemele psihice cu care se confrunta şi destul de absent în viaţa copiilor săi, Bruce Stringsteen şi-a admirat mama, despre care şi obişnuia să spună că era stâlpul familiei şi era cea care punea pâinea pe masă.
Deși are un succes răsunător, Bruce Springsteen nu s-a retras din muzică până la 74 de ani. Artistul continuă să muncească din greu, să susțină turnee și să ofere spectacole de neuitat fanilor din întreaga lume.
Doar anul trecut, turneul mondial al lui Springsteen a vândut mai mult de 1,6 milioane de bilete. S-au generat venituri de 380 de milioane de dolari, conform Pollstar. Bruce are concerte programate până la jumătatea anului 2025.
Bruce Springsteen a intrat în rândul bogaților planetei. Foto: Billboard
Bruce Springsteen ținea capul de afiş
El a spus mereu în presa internațională că a crescut ascultându-l la radio pe Frank Sinatra. Când avea doar șapte ani și-a găsit inspirația în muzică odată ce l-a văzut pe Elvis Presley la Ed Sullivan Show. Și-a cumpărat prima chitară la 13 ani cu 18 dolari. Când Bruce avea 16 ani, mama sa a făcut un împrumut și i-a cumpărat o chitară Kent pentru 60 de dolari. După ce i-a văzut pe The Beatles cântând la Ed Sullivan, Springsteen a declarat că „s-a închis în camera lui timp de mai multe luni încercând să învețe să cânte”. După primele sale concerte plătite în trupa The Rogues, s-a alăturat trupei Castiles, influențată de Beatles. Așa a început Bruce să cânte în New Jersey și New York, devenind rapid cap de afiș în unele dintre cele mai importante orașe.
În vara lui 1988 a ţinut un concert în Berlinul de Est la care au participat 300.000 de spectatori. A fost numit ulterior „cel mai important concert rock din toate timpurile, din întreaga lume”. În acelaşi an Bruce Springsteen ţinea capul de afiş în turneul Human Rights Now, ce a avut ca scop conştientizarea asupra problemelor Drepturilor Omului în toată lumea şi asupra muncii depusă de Amnesty International.