Conflictul de muncă din industria auto americană pare să se apropie de final după ce Sindicatele UAW și Ford au ajuns la un acord provizoriu după 41 de zile de grevă, iar acesta pune presiune acum pe General Motors și Stellantis.
Contractul de muncă, care trebuie supus votului membrilor înainte de a fi ratificat, conține o creștere a salariului cu 25% pe durata contractului. În plus, se prevede o creștere de 11% în primul an, potrivit lui Chuck Browning, negociatorul principal al UAW cu Ford. Creșterea totală, care va fi repartizată pe patru ani, ar ridica salariul maxim pentru muncitorii de montaj la aproximativ 40 de dolari pe oră.
Lucrătorii vor primi, de asemenea, ajustări ale costului vieții, care au fost suspendate în 2009, ca și dreptul la grevă pentru închiderea fabricilor, a spus Browning. Termenii acordului au redus în plus timpul necesar angajaților noi pentru a ajunge la cel mai mare nivel de salariu. Acum acest lucru se poate face în trei ani și nu în opt, așa cum prevedea contractul care a expirat luna trecută.
„Am câștigat lucruri pe care nimeni nu le credea posibile”, a declarat Shawn Fain, preşedintele sindicatului UAW. “De la începutul grevei, Ford a pus pe masă cu 50% mai mult decât atunci când am ieşit în stradă. Acest acord ne plasează pe o nouă cale pentru a schimba lucrurile la Ford, la cei trei mari şi în întreaga industrie auto”, a adăugat el.
Dacă este aprobat de muncitori, acordul marchează cele mai mari câștiguri contractuale ale sindicatului din ultimele decenii și o rezoluție la prima grevă națională a UAW a Ford în mai bine de 40 de ani. Acesta acoperă 57.000 de lucrători reprezentați de UAW la operațiunile Ford din SUA.