Marcel Boloș a anunțat că, astăzi, 29 august, a fost efectuat un transfer record de 12,5 miliarde lei, destinat pentru 3,8 milioane de pensionari.
Ministrul Finanțelor a mai precizat că diferenţa de până la 12,5 miliarde lei va fi virată pentru celelalte drepturi de asistenţă socială.
”Ministerul Finanţelor a realizat cel mai mare transfer de fonduri din istoria recentă: am făcut plata pentru ca seniorii României să primească pensiile majorate”, anunţă ministrul Marcel Boloş, pe pagina personală de Facebook.
Boloș a mai afirmat că mereu a îndemnat la prudenţă şi a susţinut că toate categoriile de cheltuieli publice trebuie să se bazeze pe sustenabilitate, în termeni de gestionare echilibrată a bugetului general consolidat.
”Tocmai de aceea le mulţumesc colegilor din ANAF care atrag resursele necesare, departamentului de buget pentru gestionarea deschiderilor de credite bugetare şi colegiilor din Trezoreria Statului, pentru gestionarea fluxurilor şi plăţilor la nivelul statului.
Am fost anunţat în urmă cu puţin timp de către conducerea Trezoreriei Statului, că cele 11,6 miliarde lei pentru asigurarea plăţii tuturor pensiilor calculate şi majorate vor ajunge astăzi în conturile Casei Naţionale de Pensii Publice.
Diferenţa de până la 12,5 miliarde lei va fi virată pentru celelalte drepturi de asistenţă socială”, spune ministrul de Finanţe.
Marcel Boloş precizează că pasul următor este ca şi reprezentanţii Casei Naţionale de Pensii să ducă la Trezoreria Municipiului Bucureşti dispoziţiile de repartizare către teritoriu, iar românii să înceapă să primească banii începând cu 1 septembrie.
”Le urez mult spor celor implicaţi de la Casa Naţională de Pensii, precum şi reprezentanţilor Poştei, astfel încât cei 3,8 milioane de pensionari care au aşteptat atâţia ani corectarea inechităţilor să primească drepturile cuvenite. Cu respect pentru seniorii României!”, mai scrie Boloş în postare.
Pensionarii protestează
Cu toate acestea, mulți pensionari sunt nemulțumiți de recalcularea pensiilor și au ieșit la protest.
Unii vârstnici au spus că nu este normal să primească mai puțini bani și că situația nu va rămâne așa.
Minerii și nevăzătorii au anunțat că vor organiza proteste în continuare. Anumite pensii nu vor fi diminuate, dar unii pensionari nu vor beneficia de indexări.
CITEȘTE ȘI
Pensiile neimpozitate de la 1 octombrie. Ciolacu: „Am luat decizia”. Cât va primi în plus un senior cu pensie de 3.500 de lei